Sari la conținut

Focar de Covid într-un important spital din Capitală. Restricțiile sunt drastice

Focar de Covid într-un important spital din Capitală. Restricțiile sunt drastice.

Din 14 septembrie, la Spitalul Colentina din București s-au impus restricții dure, după ce nouă angajați ai spitalului au fost depistați pozitivi cu COVID-19. Este vorba de șase asistente medicale două infirmiere dar și o liftieră. Cele nouă persoane erau vaccinate.

Potrivit Antena 3, focarul de Covid a apărut la două secții importante ale spitalului Colentina: la pavilionul F unde există secția de chirurgie plastică și secția de chirurgie generală numărul 1.

DSP: Spitalul Colentina asigură, de joi, asistență medicală și pacienților non-COVID-19 | Digi24

Focar de Covid într-un important spital din Capitală

Pentru a preîntâmpina creșterea numărului de cazuri Covid, au fost luate o serie de măsuri restrictive. Astfel, începând cu 14 septembri:

  • aparținătorii nu mai pot intra să viziteze bolnavii,
  • de asemenea masca va fi obligatorie atât în interior cât şi în curtea spitalului.

În acest moment, la Secția de Terapie Intensivă sunt deja 10 pacienți internați, unii dintre aceștia fiind în stare gravă.

„La Spitalul Colentina, de aproximativ 3 luni funcționăm în regim mixt, cum era și normal să funcționăm de la începutul pandemiei. Avem 10 paturi care s-au umplut în 2-3 zile. Deci, dacă în urmă cu o săptămână era un pacient, doi, acum e plin.

În condițiile în care e plin tot noi suntem sunați de CNCCI ( Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției- din cadrul DSU, n.e.). Creșterea este evidentă, vorbim de cazuri critice”, a declarat medicul Laura Zarafin, potrivit RFI.

Medic: Nu ventilatoarele sunt problema. Problema este personalul, resursa umană

Medicul specialist ATI Laura zarafin a vorbit, de asemenea, despre cea mai importantă problemă la ora actuală, nu doar din Spitalul Colentina, ci din toate spitalele din țară. Și anume, criza de personal, lipsa medicilor, dar mai ales a asistentelor.

„Spitalul Colentina și-a făcut datoria cu vârf și îndesat. Cum bine știe toată lumea deja am ajuns când nu avem altă rimă să spunem < spitalul Colentina>. Exact așa am ajuns. Spitalul Colentina a fost, alături de Balș, cel care și-a făcut datoria cu vârf și îndesat din punct de vedere al ATI, noi mai mult decât toți ceilalți, așa cum bine știți. Am avut 29 de paturi funcționale non stop timp de 15 luni.

A fost un efort fantastic pentru noi. A trebuit să dublăm numărul de gărzi, pentru că acești pacienți fiind critici necesită o altfel de îngrijire și un alt număr de personal. Noi, anesteziștii, oricum suntem subnormați. Suntem prea puțini peste tot în țară.

Dar pentru situația pacienților covid în mod special, numărul medicilor și mai ales al asistentelor, pentru că nimeni nu vorbește despre asistente în ecuația asta, este unul extrem de mic. Dacă în străinătate au un pacient, maxim doi în îngrijire, la noi există o asistentă și pentru 5, 6, 7 sau chiar 10 pacienți, în funcție de zonă, de spital.

Este o criză fantastică de personal. Am observat că de 17 luni absolut toți decidenții, indiferent de culoarea politică, indiferent că sunt medici sau nu, vorbesc de paturi. Să ne înțelegem. Nu paturile sunt problema.

Nici măcar ventilatoarele nu sunt problema. Problema este personalul, resursa umană. Cazul Institutului Matei Balș este celebru.A fost semnalată lipsa medicilor și a asistentelor de ATI. Ei au 40 de ventilatoare și nu le pot pune în funcțiune pentru că ventilatoarele și paturile nu îngrijesc pacienți.

Desigur că noi putem să cerem dublarea, triplarea, putem cere X 10 din pix, dar atât timp cât noi nu ne-am preocupat să avem medici și asistente de Terapie Intensivă, paturile acelea sunt degeaba. Paturi putem să punem oricâte, oriunde și oricum. Nu avem cu ce să îngrijim acești pacienți. Despre asta e vorba”, a mai spus medicul Zarafin.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel