Sari la conținut

Gabriel Attal, cel mai tânăr premier al Franței, la doar 34 de ani

Gabriel Attal
Sursa foto: CNN
Gabriel Attal, cel mai tanar premier al Frantei

Francezul Gabriel Attal, în vârstă de doar 34 de ani, va deveni cel mai tânăr şef de guvern dar și primul premier homosexual din istoria Franței.

Conform deciziei luate marți de președintele francez, Emmanuel Macron, ales preşedinte al Franței în 2017, la mai puţin de 40 de ani, tocmai a numit cel mai tânăr prim-ministru francez, anunță AFP, citată de Agerpres.

Emmanuel Macron i-a cerut ministrului educaţiei, Gabriel Attal, „să formeze noul guvern”, confirmă președinția franceză într-un comunicat de presă oficial, actualul premier Elisabeth Borne, fiind constrânsă să demisioneze luni.

Macron a numit cel mai tânăr premier din istoria Franței

Macron încearcă astfel să dea un nou suflu celui de-al doilea mandat al său înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, ținând cont de faptul că reformele sale de anul trecut privind pensiile şi imigraţia stârnind un val de nemulțumire în rândul populației franceze.

Gabriel Attal este un aliat apropiat al lui Macron și a devenit un nume cunoscut ca purtător de cuvânt al guvernului în timpul pandemiei COVID. Attal fusese anterior Ministrul Educației și tineretului.

Gabriel Attal
Sursa foto: arhiva Doctorul Zlei

Noul premier se află într-un parteneriat civil cu Stephane Sejourne (38 de ani), fost consilier politic al lui Macron, europarlamentar care conduce grupul Renew Europe din 2021.

În ciuda experienței sale de lucru cu fostul ministru socialist al sănătății Marisol Touraine și a gestionării de comunicării oficiale a guvernului în timpul pandemiei, Gabriel Attal a refuzat oferta de a prelua conducerea sistemului de sănătate francez în timpul mini-remanierii din vara trecută.

Cine este Gabriel Attal

Gradul de apreciere al lui Gabriel Attal a crescut vertiginos în ultimele șase luni, el depășindu-l pe fostul prim-ministru și candidat la președinție Edouard Philippe ca cel mai popular politician al Franței, conform unui sondaj IPSOS din decembrie.

Macron, în vârstă de 46 de ani, şi Attal, 34 de ani, au o vârstă combinată cu puţin sub cea a lui Joe Biden, care candidează pentru un al doilea mandat la alegerile prezidenţiale americane din acest an.

Attal a crescut la Paris, alături de cele trei surori ale sale. Tatăl său, Yves Attal, a fost avocat și producător de film, iar mama, Marie de Couriss, lucra ca angajată la o companie de producție de film.

Attal a urmat o școală privată, École alsacienne din arondismentul 6, și a absolvit Sciences-Po Paris în 2012. Activitatea sa politică a început, în 2006, când a participat la protestele tinerilor din Franța.

Attal este, de asemenea, primul care nu a făcut un secret din homosexualitatea sa. La 5 noiembrie 2023, el a mărturisit în emisiunea „Sept à huit” de la TF1 că i-a spus tatălui său: „Tată, m-am îndrăgostit de un băiat”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel