Sari la conținut

Ce se întâmplă, de fapt, când simți ”gheară în piept”? Ce trebuie să faci de îndată

Gheara în piept este un fenomen nedorit, cu care se confruntă multe persoane, la un moment dat. Care sunt cauzele acestei probleme? De obicei, gheara în piept este însoțită de răcirea și/sau amorțirea mâinilor.

Primul gând atunci când simiţim durere în piept este acela că suntem în prag de infarct. Nu numai că este greşit, dar un astfel de gând va declanşa în noi un val de panică, care ne va face şi mai mult rău. Orice astfel de simptome sunt semne că trebuie să mergem la medic, dar şi să ne regândim stilul de viaţă, spun specialiştii.

Dan Mircea Fărcaş, medic primar cardiolog, şeful laboratorului de explorări funcţionale neinvazive din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Târgu Mureş, şef de lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, a declarat pentru adevarul.ro că nu orice durere în piept înseamnă o afecţiune cardiacă. Durerea în piept poate avea cauze multiple, dar este, în orice caz, semnul că trebuie să ne prezentăm la medic pentru un diagnostic corect.

Medicul menţionează că ar putea fi vorba de afecţiuni musculo-scheletale – cum ar fi o hernie de disc, o mialgie intercostală, o polidiscopatie dorsală –  sau afecţiuni pulmonare. „De exemplu, poate fi vorba de o pneumonie lobară stânga. Durerea din torace nu înseamnă neapărat o afecţiune cardiacă”, mai spune medicul.

Teama de infarct „O durere cardiacă în hemitoracele stâng nu este neapărat de cauză coronariană, cum am fi tentaţi să credem, pentru că la prima durere pe care o simţim în partea stângă, ca o gheară, ne gândim la preinfarct, infarct şi pe lângă disconfortul dat de durere este şi panica creată de impactul acestei afirmaţii, faptul că ar putea fi un infarct”, mai spune cardiologul.

Evident, durerile de cauză cardiacă pot fi luate în discuţie: dureri cauzate de cardiopatia ischemică sau orice alte afecţiuni cardiace care generează dureri. Ce trebuie să facem „În faţa unei «gheare» toracice nu trebuie să ne pierdem cumpătul şi să ne gândim că este neapărat de cauză cardiacă. O durere toracică, mai ales în hemitoracele stâng trebuie întotdeauna investigată cu atenţie pentru a ajunge la cauza generatoare a durerii şi a lua măsurile terapeutice adecvate”, explică medicul Dan Mircea Fărcaş. „Aş recomanda tuturor pacienţilor care au durere în hemitoracele stâng să ia legătura cu medicul de familie, respectiv să fie îndrumat către medicul de specialitate, dat fiind caracterul durerii toracice şi posibilităţii de a genera complicaţii, psihic în special:anxietate, stres, atacuri de panică, alte complicaţii decât cele generate de durerea propriu zisă” .

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel