Categories: Ştiri sănătate

Gigi Becali și-a tratat familia de coronavirus: ”O să aduc pentru toți românii, fără niciun adaos comercial”

Gigi Becali a trecut prin momente dificile după ce mama sa în vârstă de 90 de ani s-a infectat cu noul coronavirus.

Doar Gigi Becali a fost ferit de COVID-19, în timp ce toți în jurul său s-au îmbolnăvit. Inclusiv celebrii săi veri, Giovani și Victor Becali.

„De la mama mea, o femeie în vârstă de 90 de ani, până la verii Giovani şi Victor Becali, dar şi şoferi şi femei de serviciu, toţi au avut (coronavirus – n.r.). Numai pe mine m-a ferit Dumnezeu”, a spus omul de afaceri Gigi Becali.

Mai mult, o mare parte din locuitorii comunei în care familia Becali își are reședința a fost infectată cu virusul SARS-CoV-2, pe care Gigi îl cataloghează drept un ”fleac”. Iar latifundiarul susține că a reușit să îi vindece pe toți, inclusiv pe mama sa aflată la o vârstă înaintată. El vrea acum să aducă medicamente din India şi Rusia, ca să nu mai moară oameni.

Ce a spus Gigi Becali: „Mama mea nu are nimic, e vindecată, are 90 de ani, e vindecată de două luni. Am avut toată comuna aproape (în care locuieşte – n.r.) bolnavă. Le-am dat medicamente, că am avut ce să dau”.

„Vreau să aduc nişte medicamente din India, pentru că virusul ăsta e un fleac. Au avut zeci de persoane pe care i-am videcat. Să ne spună ministrul Sănătăţii, dacă ai virusul, te duci şi iei de la farmacie, cutare medicament. Că ei, de ce mor? Că stau fără niciun tratament 2-3 săptămâni.

Şi, atunci, eu ce vreau să fac? Să aduc medicamente din India sau din Rusia, să le pun în farmaciile din România fără niciun adaos comercial, ca să putem să salvăm oamenii, să nu moară”, a spus omul de afaceri Gigi Becali la Antena 3.

Recent Posts

Un român s-a trezit milionar din banii de pensie Pilonul 2. Mulți au sume record de bani în aceste conturi și nu știu

S-a trezit milionar din banii de pensie Pilonul 2. Conturile personale de pensii Pilon 2…

9 ore ago

S-a dovedit că o vitamină poate preveni cancerul. Din păcate, 60% dintre români suferă de deficit

Vitamina care combate cancerul. Un articol recent din revista Science dezvăluie un potențial beneficiu al…

9 ore ago

Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” din București a împlinit 90 de ani. Este cea mai veche unitate medicală de urgenţă din ţară

Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” din București a împlinit 90 de ani. Este cea mai…

10 ore ago

Se anunță anunță o nouă creștere de pensii pentru unii români. Care e condiția

Daniel Baciu, directorul Casei de Pensii, anunță o veste bună pentru pensionari: urmează o nouă…

10 ore ago

Cât a ajuns să coste kilogramul de carne de miel. Preț uriaș

Cât costă carnea de miel, anul acesta? Mielul este unul dintre alimentele nelipsite din meniul…

10 ore ago

Cele mai frumoase mesaje de „La mulți ani” pentru Florii

Mesaje de Florii. Duminica Floriilor este o zi specială pentru toți ortodocșii din România, dar…

11 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian