joi, aprilie 30, 2026
6.2 C
București

Goana după adeverințele medicale. Ce-ți trebuie la început de an școlar

Goana după adeverințe medicale la început de an școlar este o realitatea a părinților români. Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov Sandra Alexiu a tras semnalul de alarmă în ceea ce privește solicitările unităţilor de învăţământ pentru efectuarea de analize medicale de către copii și spune că ele reprezintă un abuz.

„La intrarea în colectivităţi de copii mici – grădiniţe sau creşe – se solicită în mod abuziv nişte analize. Noi nu înţepăm copiii pentru că vor directorii de grădiniţă sau pentru că nu ştiu ce mamă speriată spune că ea nu-l duce pe al ei până nu îi controlează pe toţi”, a afirmat medicul de familie.

Citeste si…

Referindu-se la adeverinţele medicale, Sandra Alexiu a explicat că atunci când copilul urmează alt ciclu de învăţământ aceste acte trebuie să fie eliberate de către medicul şcolar, scrie Agerpres.

„Eu înţeleg că este prevăzut în legislaţie ca la începutul fiecărui an şcolar sau a unui ciclu de învăţământ să existe nişte documente, dar important este să nu se abuzeze (…) să nu transformăm medicul de familie într-un eliberator de adeverinţe care înainte de începerea şcolii două săptămâni nu mai face altceva. Noi trebuie să ne vedem în continuare pacienţii şi urgenţele şi să vaccinăm. În momentul în care un copil se înscrie în colectivitate, el trebuie să ia de la medic o adeverinţă care trebuie să cuprindă nişte date. Prima dată când se înscrie într-un ciclu de învăţământ acest lucru ar trebui detaliat. Când se duce într-un nou ciclu de învăţământ el trebuie să vină ca un fel de bilanţ al stării lui de sănătate, inclusiv cu fişa de vaccinare (…)”, a spus Sandra Alexiu.

Ea a mai afirmat că adeverinţa medicală privind înscrierea în colectivitate se eliberează de către medicul de familie atunci când copilul intră prima dată într-un ciclu de învăţământ.

„Dacă merge mai departe la un alt ciclu de învăţământ, sigur că adeverinţa respectivă este eliberată de medicul colectivităţii. Dacă avem un medic şcolar şi copilul intră în clasa a V-a, atunci medicul şcolar la începutul anului trebuie să facă un examen medical. (…) În momentul în care se începe un nou ciclul de învăţământ aceste adeverinţe şi fişe vin de la medicul colectivităţii”, a explicat medicul de familie.

Potrivit acesteia, acolo unde nu există medici şcolari, mai ales în colectivităţile rurale, rolul medicului colectivităţii este luat de medicul de familie, dacă s-a făcut un contract între primărie şi medicii de familie din zonă.

„Eu nu pot să fac activitate de medic şcolar în timpul cabinetului. Trebuie să fac asta în afara programului meu contractat cu casa. (…) Acolo unde există medici şcolari, aceste adeverinţe trebuie eliberate de către medicii şcolari. Acolo unde nu există medici şcolari, comunitatea trebuie să facă contract cu medicul de familie pentru activitate suplimentară şi trebuie să îl plătească pentru asta”, a mai arătat Alexiu.

Ea s-a referit şi la exudatele faringiene, arătând că atunci când rezultatul este pozitiv nu înseamnă că acel copil este bolnav, ci poate fi doar purtător.

„Copilul acela nu are febră, nu tuşeşte, nu are nimic, decât i-a ieşit pozitiv exudatul. În aceste condiţii, din punct de vedere medical este considerat purtător şi nu se tratează. Cu toate acestea, directorul unei grădiniţe spune: nu vii la mine până când exudatul nu este negativ. Trebuie să te duci la medic să îţi dea antibiotic. Lucrurile aceste se întâmplă foarte frecvent, aceste duc la exces de antibioterapie. Acela poate rămâne cu exudatul pozitiv indiferent câte antibiotice îi dai”, a spus reprezentantul Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Irina Lungu
Irina Lungu
Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Dieta Hashimoto. Ce să mănânci ca să reduci inflamația și să-ți echilibrezi tiroida

Dieta Hashimoto joacă un rol esențial în reducerea inflamației...

Planul național de paturi 2026–2028, aprobat de Guvern. 14.000 de paturi dispar în următorii 3 ani

România adoptă Planul național de paturi 2026–2028, care reduce...

Horoscop 30 aprilie. Mesaje karmice și teste decisive pentru ACESTE 3 zodii

Pe 30 aprilie 2026, Universul testează trei zodii într-un...

De la „părea că sunt pe moarte” la vindecare. Sam Neill anunță că nu mai are cancer

Sam Neill, cunoscut pentru rolul său din „Jurassic Park”,...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și