Sari la conținut

Peste 50 de mii de europeni mor, anual, din cauza acestor alimente. Autoritățile le vor scoate de pe piață până în 2021

Acizii graşi trans nesaturaţi cele mai nocive grăsimi utilizate pe piaţa alimentară, procesate industrial, pentru a mări valabilitatea produselor. Nu conţin substanţe naturale şi pot aduce grave prejudicii organismului. 

Peste 50.000 de decese sunt înregistrate anual în Europa, din cauza consumului de grăsimi nocive. Tocmai din acest motiv, Comisia Europeană a hotărât să limiteze cantitatea de acizi graşi nesaturaţi, până în 2021, în toate statele membre.

Pe lângă prăjituri sau produse de patiserie, sunt vizate de această dată şi mezelurile sau produsele de tip fast food, prăjite de obicei, în ulei refolosit. Toate acestea vor fi interzise, în următorii doi ani, dacă vor conţine mai mult de 2% grăsimi nesaturate.

Margarina, biscuiţi, prăjituri, produse de patiserie, popcorn pentru microunde, supă la plic şi nu în ultimul rând mezeluri sau produse fast food. Multe conţin în prezent acizi graşi trans nesaturaţi în cantităţi de cel puţin 10 la sută. Oamenii nu ştiu cât de periculoşi sunt aceşti acizi graşi trans nesaturaţi.

Obezitate, diabet zaharat sau cancer. Sunt doar câteva dintre bolile care pot apărea în urma consumului de acizi graşi trans nesaturaţi. Sunt boli din cauza cărora mor anual zeci de mii de persoane la nivelul întregii Europe.

Comisia Europeană vrea să schimbe însă radical modul în care se folosesc aceste grăsimi, în următorii doi ani. Aşa că a adoptat un regulament prin care va limita cantitatea de acizi graşi trans nesaturaţi la 2 sută.

Produsele care nu se vor încadra în noul regulament, până la 1 aprilie 2021, vor fi interzise la vânzare, a anunţat Comisia Europeană.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel