Sari la conținut

Gutuile întăresc sistemul imunitar şi protejează inima şi ficatul

Fructe ale toamnei, amăruile gutui sunt bogate în vitamina C şi recomandate atât în caz de anemie, cât şi pentru fortificarea organismului. În plus, gutuile sunt folosite de mulţi oameni pentru afecţiunile tubului gastrointestinal şi ale ficatului, în caz de diaree sau pentru tratarea afecţiunilor respiratorii şi hipertensiunii arteriale.

Apără inima
Nutriţioniştii recomandă celor care vor să slăbească să mănânce două-trei gutui zilnic. Au puţine calorii (63 de calorii/100 g), fiind extrem de bogate în fibre alimentare, care împiedică asimilarea grăsimilor. Au proprietăţi diuretice şi depurative, stimulând eliminarea toxinelor. Tot pentru a scăpa de kilogramele în plus puteţi consuma şi suc din gutui proaspete. În plus, consumul frecvent de gutui reduce nivelul de colesterol rău, care ne pune sănătatea inimii în pericol. Potasiul pe care-l găsim în aceste fructe ajută la prevenirea bolilor de inimă, reuşind astfel să menţină o tensiune optimă. Beţi câte o jumătate de pahar cu suc proaspăt înainte de masă.

Tonifică ficatul
Dacă sunteţi bolnavi de hepatită trebuie să introduceţi în alimentaţia dumneavoastră gutuia. Are proprietăţi tonifiante şi emoliente şi ajută la regenerarea celulei hepatice. Ideal ar fi să faceţi o cură cât mai lungă cu aceste fructe, pe toată perioada când pot fi găsite în pieţe. Cura nu numai că îmbunătăţeşte activitatea hepatică, dar are şi efecte de stimulare a sistemului imunitar, binevenite înainte de instalarea iernii.

Macerat versus anemie
Anemia se tratează tot cu un tip de macerat, dar obţinut din 50 de grame de gutuie proaspătă tăiată mărunt la 50 de mililitri de alcool alimentar. Se acoperă vasul şi se ţine într-un loc întunecos timp de o săptămână, după care se iau câte 15 picături de trei ori pe zi. De asemenea, paralel cu acest tratament, care trebuie făcut minimum o săptămână, se recomandă şi consumul, zilnic, a unei gutui crude sau fierte. Aceste remedii ajută şi la fortificarea organismului.

Seminţele, eficace în afecţiuni respiratorii
Nu doar fructele şi frunzele, ci şi seminţele gutuilor sunt benefice sănătăţii. Măcinate şi amestecate cu apă călduţă sau ceai (un sfert de linguriţă la o cană cu lichid) au un efect calmant extraordinar. Pot fi folosite în cazul inflamării căilor respiratorii şi digestive, în bronşite, gastroenterite, în caz de anemie, hemoragii, hemoroizi, diaree, tuse sau colite spasmodice. E bine de ştiut că cine nu are timp sau instrumente pentru măcinat poate fierbe seminţele întregi în apă (100 de grame de seminţe la 300 de mililitri de apă), până când lichidul ajunge la jumătate, apoi se strecoară şi se iau câte două linguri cu decoct de trei-patru ori pe zi. Nu există o perioadă recomandată pentru administrarea remediului, ci acesta trebuie luat până la ameliorarea stării.

Reduc aciditatea
Gutuia favorizează digestia şi reduce aciditatea gastrică. De asemenea, datorită proprietăţilor astringente şi a taninurilor pe care le conţine, o puteţi folosi în caz de urgenţă pentru tratarea diareii şi a enterocolitei, dar şi pentru a împiedica formarea gazelor intestinale. Şi în cazul intoxicaţiilor alimentare, cu alcool sau medicamente, pentru eliminarea toxinelor din organism, sunt recomandate gutuile proaspete (din soiuri acrişoare) sau consumarea a două-trei pahare cu ceai verde şi dulceaţă de gutui.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel