Heimlich și auto-Heimlich. Cum (te) salvezi atunci când apare înecarea cu un corp străin

Înecarea cu un corp străin poate fi fatală dacă măsurile de prim-ajutor nu sunt cunoscute. Aceasta poate obtura căile respiratorii, oprind alimentarea cu oxigen a creierului și organelor. Iată cum poți salva viața cuiva care s-a înecat cu un corp străin și, de asemenea, ce să faci dacă te afli în aceeași situație și ești singur.

Deși este o manevră simplă, Heimlich nu este cunoscută de toată lumea. Aceasta poate face diferența dintre viață și moarte, fiind o soluție rapidă de a salva viața cuiva care riscă sufocarea cu un corp străin.

Heimlich și auto-Heimlich

Tudor Ciuhodaru, renumit medic român, dezvăluie cum trebuie să procedezi atunci când cineva s-a înecat cu un corp străin și, de asemenea, ce poți face dacă te afli în aceeași situație.

„Toți ar trebui să știm să facem asta. Heimlich și auto-Heimlich. Cum (te) salvezi atunci când apare înecarea cu un corp străin.

Încă un român a murit (! la mall, înconjurat de zeci de persoane)
asfixiat cu mâncare. Ar fi putut fi salvat. Lipsa educației pentru sănătate este din nou letală.

O manevră simplă poate face diferența dintre viață și moarte.Până când proiectul meu de lege privind predarea obligatorie a ,,Noţiunilor de prim-ajutor” în școlile din România va fi adoptat trebuie să știți:

A. Cum preveniți înecarea:

1. Mâncați fără grabă și mestecați bine.
2. Nu beți mult alcool înainte sau în timp ce mâncați.
3. Țineți obiectele mici departe de cei mici.
4. Utilizați corect protezele dentare.

B. Cum (te) salvezi: Heimlich și auto-Heimlich sunt manevre simple care (te) salvează atunci când apare înecarea cu un corp străin. Ce trebuie să faceţi:

 

 

1. Rămâneţi calm dar strigaţi după ajutor. Ajutorul sună la 112.

2. Fiţi siguri că victima se sufocă prin aspirarea unui corp străin (dacă obstrucţia nu e completă manevra nu e eficientă şi poate produce leziuni):
a) aspiraţie confirmată de martori, anturaj
b) nu mai poate vorbi, tuşi şi respira
c) pacient agitat, care se sufocă, duce involuntar mâna la gât iar ulterior îşi pierde conştienţa

3. Ridicaţi pacientul şi plasaţi-vă în spatele acestuia.

4. Îmbrăţisaţi pacientul, poziţionând pumnul mai puternic la nivel abdominal (între ombilic şi stern) peste care suprapuneţi cealaltă mână.

5.Aplicaţi compresia abdominală care trebuie să fie bruscă şi adâncă la nivelul abdomenului superior, de jos în sus şi din faţă în spate, ca și cum ați ridica pacientul. Se execută 5 astfel de compresii abdominale.

6. Repetaţi compresiile până când pacientul reuşeşte să expulzeze obiectul aspirat sau îşi pierde conştienţa.

7. Dacă victima îşi pierde conştienţa, poziţionaţi-o pe spate pe un plan dur și începeţi resuscitarea. Efectuaţi aceeaşi manevră după ce aţi încălecat picioarele victimei. Aplicați compresii bruşte şi adânci în abdomenul superior poziţionând mâna puternică între ombilic şi stern şi aşezînd cealaltă mână peste aceasta.

8. Solicitarea ajutorului medical specializat (! medic sau asistent ) este necesară indiferent dacă manevra are sau nu succes.

Ponturi:

1. Dacă pacientul încă poate tuşi încurajaţi-l să facă acest lucru în continuare. O tuse puternică dislocă adesea corpul străin.

2. Atenţie la căderea victimei care se sufocă! La un moment dat îşi va pierde conştienţa, va cădea şi se poate lovi.

3. La gravide şi obezi aplicaţi compresiile la nivelul toracelui, în partea inferioară a sternului.

4. Există şi auto Heimlich: împingeţi-vă cu abdomenul superior pe o suprafaţă orizontală dură, cum ar fi spătarul unui scaun.

Rețineți:

1. Sute de mii de oameni au fost salvaţi de ,,tratamentul antisufocare”.
2. Manevra Heimlich este metoda de dezobstrucţie a căilor aeriene în cazul unui pacient care se sufocă prin aspirarea unui corp străin.
3.Trebuie învăţată şi exersată în toate şcolile din România, ca şi multe alte noţiuni de prim-ajutor.
4. Pentru a fi cu adevărat eficiente noţiunile de prim ajutor trebuie cunoscute precum alfabetul sau tabla înmulţirii.
5. Asta prevede legea Ciuhodaru ce poate salva mii de vieţi dar aşteaptă de prea mult timp să fie adoptată. Sper să susțineți acest demers”, scrie medicul Tudor Ciuhodaru pe o rețea de socializare.

 

Recent Posts

O femeie care credea că este doar „foarte obosită” a primit un diagnostic devastator

Când Cathy Hunt a început să se simtă „foarte obosită”, a crezut că este doar…

13 minute ago

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Săptămâna Mare. Ajută la iertarea păcatelor!

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Săptămâna Mare. Săptămâna Mare, cunoscută și sub…

43 de minute ago

Superstiții pentru Săptămâna Patimilor. Ce să faci în Vinerea Mare ca să fii sănătos tot anul

Săptămâna Mare reprezintă ultima săptămână premergătoare Paștelui, în care sunt organizate slujbe religioase speciale.Acestea sunt…

o oră ago

O zodie are parte de o mare cumpănă. Norocul dispare din viața ei

Mariana Cojocaru vine cu vești neplăcute pentru o singură zodie. Pe acești nativi îi așteaptă…

2 ore ago

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat. Proiectul de lege prin care se asigură accesul…

11 ore ago

Cele mai cunoscute remedii biblice și bolile pe care le tratează. 11 leacuri vindecătoare

Cele mai cunoscute remedii biblice. În căutarea unor metode naturale și tradiționale de vindecare, mulți…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian