Sari la conținut

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Badic
Sursa foto: B1TV
Alina Bădic, horoscop săptămânal

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate semnele zodiacale. Astrologul a dezvăluit că vom avea parte de aspecte de mare forță, care ne vor ajuta să rezonăm cu adevăratul nostru destin.

„O perioadă foarte interesantă. Ne putem imagina că suntem supuși unui experiment astral de mare forță, un experiment în care cineva stă permanent și ne urmărește, și își dorește să vadă și o evoluție din partea noastră.

O configurație astrală deosebită (…), aspecte de mare forță, o zi echilibrată, o săptămână echilibrată care ne propune să intrăm într-o rezonanță totală cu elemente-cheie de destin. Nu întotdeauna avem această șansă deosebită de a intra pe linia noastră firească de destin”, a spus Alina Bădic, la B1 TV.

Horoscop Alina Bădic 19-25 mai. Berbec- Nu amânați lucrurile!

O configurație deosebită! În această perioadă se dă o luptă între lucruri pe care le puteți face prin forțe proprii.

Trebuie să fiți dinamici, trebuie să vedeți lucrurile în ansamblul lor, trebuie să înțelegeți că este o perioadă în care sunt foarte multe situații de tipul „acum ori niciodată”. Nu este bine să lăsați pe mâine ce puteți face astăzi!

Taur- Câștiguri financiare

Relaționați cu oameni care vor juca în viața voastră un rol foarte puternic din punct de vedere financiar, fie că intuiți, fie că nu intuiți. Este o perioadă în care vi se permite să vă dezvoltați și să aveți o expansiune foarte mare din punct de vedere financiar.

Foarte mulți dintre voi se vor înscrie pe o linie extraordinar de prolifică. Începeți să aveți legătură cu tot felul de oameni inspirați și foarte bine poziționați din punct de vedere socio-profesional.

Gemeni- Cadou astral

Este o perioadă favorabilă pentru voi! S-ar putea să aveți un soi de revelație. Jupiter vine și vă vorbește acum despre o soluție, despre un cadou, despre ceva ce vi se va dărui. Vă pregătiți oricum pentru un cadou astral, veți avea o mare realizare și o bucurie, dar veți și înțelege anumite lucruri.

Sunteți într-o perioadă în care vă puneți multe întrebări și înțelegeți multe lucruri, vă întâlniți cu multe persoane, apreciați oamenii de valoare.

Horoscop Alina Bădic 19-25 mai. Rac- Universul îți deschide ochii

S-ar putea să fie nevoie să faceți un mic efort să relaționați cu cei din jur în aceste zile, într-un context în care trebuie să observați lucruri pe care până acum nu le-ați observat. Pluto nu vă mai lasă niciun fel de loc să credeți despre cineva ceva ce nu are legătură cu realitatea.

De exemplu, dacă aveți un prieten fals, nu o să mai puteți să îl mențineți: universul vă va demonstra că acel prieten nu este sincer.

Leu- Curățări karmice

Ar trebui să vă găsiți în contexte în care vă merge bine, dar Saturn și Neptun provoacă niște fenomene foarte ciudate. V-ați putea simți rău din senin sau ați putea avea tot felul de tulburări pe care nu le înțelegeți.

Aveți foarte multe descărcări din alte vieți și este o perioadă de curățări și din punct de vedere karmic, și din punct de vedere energetic. Aveți niște trăiri foarte speciale și pot apărea vise destul de ciudate.

Fecioară- Realizări profesionale

Este o perioadă destul de importantă! Ar trebui să existe forță din perspectiva realizărilor pragmatice, practice. Sigur găsiți o direcție în care să faceți ceva concret, să aplicați, să câștigați mai mult, să vă faceți remarcați, să vă asociați cu persoane de mare forță.

Se poate spune că, pe undeva, vă găsiți direcția! Veți crește într-un domeniu în care până acum doar ați muncit.

Horoscop Alina Bădic 19-25 mai. Balanță- Mesaje premonitorii

Zona de muncă este zona de muncă, dar interesant este ce se întâmplă pe casa paranormalului! Ceva se descarcă din astral și poate să vină prin vis, poate să vină pe o filieră paranormală, ezoterică.

Altfel spus, primiți mesaje de mare forță, mesaje care trebuie tratate cu mare responsabilitate pentru că nu sunt trimise deloc întâmplător. Ele vorbesc despre o realitate, despre ceva ce urmează să se întâmple, despre ceva ce are relevanță în viața voastră.

Scorpion- Dorinețe devin realitate

Sunteți favorizați de prezența planetei guvernatoare într-o poziție de mare forță, o planetă care acum face aspecte superbe cu Neptun, cu Luna, chiar astăzi cu Soarele și cu Jupiter, o planetă care face parte din această configurație Zmeu.

Practic, este imposibil să vă doriți ceva în această perioadă și să nu se întâmple lucrul respectiv dacă el vine în acord cu psihicul vostru.

Săgetător- Time is money

Este imposibil să nu intuiți căi nebănuite de expansiune, de a vă face remarcați, de a ieși în evidență! Există niște culoare pe care mergeți și care sunt foarte interesante.

Nu mai acceptați să pierdeți vremea sau să stați de vorbă cu oameni neproductivi. Nu mai acceptați compromisuri și nici măcar concesii nu mai vreți să faceți.

Horoscop Alina Bădic 19-25 mai. Capricorn- Încredere în cei apropiați

O creștere care vizează relaționarea cu oameni de încredere, oameni dragi! Trebuie să vă poziționați foarte clar și cu mult fairplay față de persoane care țin la voi, care vă susțin și care v-au susținut de-a lungul timpului. Puteți să lăsați un pic garda jos atunci când relaționați cu persoane care sunt foarte puternice.

Saturn vine cu tot felul de propuneri și știe că sunteți foarte serioși și vreți să vă puneți în slujba altora, dar acum este un moment cu totul și cu totul special, în care trebuie să vă uniți forțele cu oamenii puternici din viața voastră.

Vărsător- Puterea relațiilor

Cu siguranță și voi simțiți toată această putere uraniană! Este momentul celor care știu să speculeze relațiile cu persoanele cu care au același tip de preocupări sau, în orice caz, sunt pe aceeași lungime de undă.

Nu numai puterea financiară este cea care face legea, ci contează foarte mult și relaționarea cu oameni cu care aveți un anumit tip de chimie.

Pești- Reechilibrare

Pentru voi este foarte interesant și foarte important acest Saturn, care, făcând aspecte atât de frumoase cu Uranus și cu Venus, vă propune să vă organizați într-o manieră în care tot ceea ce a fost lăsat de izbeliște în ultima perioadă acum trebuie recalibrat, trebuie pus la punct.

Trebuie să munciți exact pentru acele domenii care până acum au fost lăsate deoparte în ideea că vă veți ocupa cândva de ele.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel