Sari la conținut

Iată de ce este bine să bei BERE! N-ai fi crezut, dar…

BERE - PIxabay
BERE - PIxabay

Iată de ce este bine să bei BERE! N-ai fi crezut, dar studiile arată că această licoare este chiar recomandată. Ajută în multe afecțiuni și previne chiar boli.

Și pentru că tot îi sărbătorim pe cei ce poartă numele Sfinților Petru și Pavel, să le dedicăm o melodie. Așadar, azi să curgă Bere Gratis pentru toți prietenii sărbătoriților.

La mulți ani, Petru și Pavel!

Revenind la bere, cea studiată de oamenii de știință, ei bine, un studiu recent arată că berea este benefică pentru organism și este bine să bem câte una pe zi.

Dacă nu avem restricții din cauza unor afecțiuni, firește.

Cercetătorii au o veste bună pentru toți cei care iubesc berea și care o pot consuma dacă nu au restricții, firește.

De altfel, un consum moderat de alcool, dar și menținerea unei diete echilibrate sunt esențiale pentru orice stil de viață sănătos.

Ce se întâmplă în corpul nostru când îl „hidratăm” cu o halbă/sticlă/gură de bere? Ei bine, studiile arată că berea consumată moderat este absolut minunată pentru organism.

Să bem pentru rinichi…

Unele organe, cum ar fi rinichii, sunt chiar „fericiți” să consumăm bere. Îi ajută în munca lor asiduă de a filtra toxinele din sânge.

Tot rinichii mai realizează și echilibrul apei, al ionilor și al pH-ului. Iată așadar câte fac rinichii pentru noi. Păi nu merită și ei o bere?

Un studiu recent indică faptul că băutul unei băuturi alcoolice în fiecare zi,  poate ajuta la mențineta sănătății florei intestinale. Iar acea băutură este berea, notează EatThis, citat de dcmedical.ro.

În cadrul studiului, care a fost publicat în Journal of Agricultural and Food Chemistry, cercetătorii au pus bărbați sănătoși să bea zilnic, timp de patru săptămâni, aproximativ 350 ml de bere lager alcoolică sau nealcoolică.

La finalul studiului, 22 de bărbați aveau o diversitate bacteriană mai mare în microbiomul intestinal și markeri mai buni ai sănătății intestinale decât înainte de începerea studiului.

”Berea fără alcool și berea alcoolică au crescut diversitatea microbiotei intestinale, care a fost asociată cu rezultate pozitive în materie de sănătate”, au declarat cercetătorii în studiu.

”Aceste rezultate sugerează că efectele berii asupra modulării microbiotei intestinale sunt independente de alcool și pot fi mediate de polifenolii din bere”, spun cercetătorii citați de EatThis.com.

Și pentru siluetă!

Nu, nu trebuie să ne facem griji nici dacă ținem la siluetă. Cercetătorii ne asigură că o singură bere zilnică nu pare să crească greutatea corporală sau masa de grăsime corporală.

Deși studiul în sine a fost de mici dimensiuni, concluziile sale pot crea un precedent pentru cercetări ulterioare în domeniul efectelor alcoolului asupra sănătății.

În timp ce rezultatele acestui studiu se anunță promițătoare pentru iubitorii de bere, este important să ne amintim că un consum regulat de bere poate provoca uneori iritații la nivelul întregului sistem digestiv.

”Consumul de bere poate face ca stomacul tău să producă mai mult acid decât de obicei, ceea ce se poate transforma într-o inflamație a mucoasei intestinale.

Acest lucru poate avea efecte secundare pe termen lung, cum ar fi gastrita”, a declarat nutriționistul Katie Boyd pentru EatThis, preluat de dcmedical.

Ei bine, moderație este cuvântul cheie și în cazul consumului de bere, așa cum este cazul în tot ce facem.

Excesele nu duc la nimic bun, mai ales când vorbim de băuturi care mai conțin și alcool. Nu contează că este 5% sau 11%, este alcool.

Iar vara ar trebui să fim prudenți cu orice cantitate de alcool consumăm pentru a nu ne periclita sănătatea.

Și ar mai fi de menționat că berea este considerată aliment, un fel de pâine lichidă.

De ce? Ei bine, datorită conținutului de cereale, malț și drojdie. Toate acestea la un loc pot fi considerate o masă în sine, un meal. Happy meal, chiar, pentru cei care adoră berea.

 

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel