luni, martie 16, 2026
6.1 C
București

Importanța indicelui de corecție la recalcularea pensiilor. Simona Bucura Oprescu: ”Așa se calculează veniturile”

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, oferă noi explicații privind recalcularea pensiilor, susținând că nu se va lua în calcul „indicele de corecție”. Cu alte cuvinte, se va ține cont de punctele contributive, punctele asimilate, dar și de punctele de stabilitate primite pentru perioadele rămase în muncă peste 25 de ani.

”Deci noi acum vom avea recalcularea pensiilor în care, după cum am spus, vom avea totalul punctelor contributive foarte ușor de realizat, se va se face raportul dintre cât a cotizat, cât a avut salariul respectivul pensionar, se va împărți la salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din luna respectivă, după aceea se va aduna punctajul, vom avea totalul punctelor contributive, adică direct contributive din contribuțiile de asigurări sociale care au fost plătite pentru salarii.

Citeste si…

După aceea vom avea punctele asimilate, adică punctaj suplimentar acordat pentru studii făcute la zi o singură dată, adică dacă ai trei facultăți ți se ia cea mai favorabilă, adică perioada cea mai lungă. Dacă ai o facultate plus master, plus doctorat, dacă au fost făcute la zi, pentru toate acestea se dă punctajul suplimentar de 0,25 puncte pe an, adică aceste 0,25 puncte și aceste perioade nu se iau în calcul pentru stagiul complet de cotizare, dar se iau în calcul pentru a avea un punctaj mai mare.

Dacă ai fost în situații de armată, prizionierat sau detenție politică de situații obiective, nu din cauza ta, pentru care n-ai putut să contribui la bugetul asigurărilor sociale de stat, iarăși ai punctaj suplimentar, stagiu asimilat.

Și mai avem punctele de stabilitate care se dau pentru perioadele de peste 25 de ani, 0,5 puncte pentru perioada 25-30 de ani 0,75 pentru 30-35 de ani și un punct pe an pentru perioada de peste 35 de ani, astfel încât să îi răsplătim pe cei care au avut stagii mai lungi de cotizare și faptul că au rămas în muncă, asigură sustenabilitatea sistemului public de pensii, încurajăm munca”, a mai explicat Simona Bucura Oprescu la Realitatea PLUS.

noua lege la pensii
Sursă foto: arhivă Doctorul ZIlei

Ce pensie vei avea în funcție de indicele de corecție primit

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu a explicat cum vor crește pensiile în funcție de indicele de corecție de care pensionarii au beneficiat în trecut.

„Pensionarii care au beneficiat de un indice de corecţie mare vor avea creșteri mai mici, iar cei care nu au beneficiat de indice de corecție vor beneficia de creșteri mai mari.

Citeste si…

Contează foarte mult care a fost nivelul contribuțiilor, istoricul profesional”, a spus șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, la Observator.

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Horoscopul săptămânii 16-22 martie 2026. Sfatul astrelor: clarificări și prudență

În săptămâna 16-22 martie 2026, configurația astrală aduce schimbări...

Sucul de fructe cu puternic efect antiinflamator – „pansament” pentru inimă

Medicii recomandă consumul regulat de fructe pentru menținerea sănătății...

Se modifică Legea privind drepturile pacienților / A doua opinie medicală, gratuită

În aceste zile au intrat în vigoare noile reglementări...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ajutor de 200 de lei pentru pensionari înainte de Paște. Unde se acordă și cine poate beneficia

Pensionarii cu venituri reduse din Brașov pot primi înainte de Paște...

Pensionarii care vor primi 600 de lei în plus de la 1 ianuarie 2027. Anunțul făcut de ministrul Muncii

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță schimbări importante pentru pensionari:...

Sprijin financiar pentru gaze 2026. Ajutoare pentru energie anunțate de Ministrul Muncii

 Sprijin financiar pentru plata facturilor la energie electrică va...

Citește și