Din cuprinsul articolului
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat schimbări importante în modul în care vor evolua salariile bugetarilor. Declarațiile au fost făcute într-o intervenție la România TV.
Noua lege a salarizării va elimina legătura directă cu salariul minim. În locul ei va apărea un mecanism bazat pe indicatori economici. Acest sistem va influența creșterea veniturilor și va corecta situațiile în care unele salarii depășesc niveluri considerate adecvate.
Reforma introduce un mod diferit de indexare. Salariile din sectorul public nu vor mai crește automat odată cu salariul minim. Ministrul spune că această schimbare reduce presiunea pe buget. Creșterile salariului minim nu vor mai genera costuri suplimentare în sistemul public.

„Nu o să mai corelăm cu salariul minim. Sigur că cel mai mic salariu din administrație nu va fi sub nivelul salariului minim, doar că acest indice de referință va lua locul salariului minim, pentru că a fost o discuție permanentă în acești ani: de câte ori trebuia să crească salariul minim, era bine pentru lucrătorii din mediul privat care câștigau puțin. De câte ori a trebuit să crească salariul minim, a fost discuția despre faptul că vor crește și salariile bugetarilor.
Sigur că ele au fost înghețate mulți ani, dar acum, rupând corelația asta, nu va mai exista această discuție. Însă indexarea în sistemul public trebuie să se facă nu odată cu salariul minim, nu neapărat cu procentul cu care va crește în anii viitori salariul minim, dar vom avea un mecanism comparabil cu mecanismul care calculează creșterea salariului minim.
Deci vom avea un indice între creștere economică și rata inflației, undeva care să ne țină și în marja de cheltuială publică pe care o putem avea. Pentru că, într-adevăr, avem niște restricții, nu putem crește oricât am vrea”, a explicat Florin Manole.
Totuși, niciun salariu din administrație nu va coborî sub nivelul minim legal. Noul sistem va folosi un indice care ține cont de creșterea economică și de inflație. Astfel, statul poate controla mai bine cheltuielile.
Ministrul susține că majoritatea bugetarilor nu vor fi afectați negativ. Ajustările vor viza un număr mic de cazuri, unde salariile au crescut peste limite. Aceste situații sunt puține și punctuale.
Salariul președintelui va crește
În același timp, salariul președintelui va crește, după ce a rămas la nivelul din 2018. Oficialul transmite că angajații din educație, sănătate și administrație nu au motive de îngrijorare. Sistemul nou urmărește stabilitate și predictibilitate.
„Nu, în primul rând pentru că salariul președintelui va crește, așa cum trebuia să se întâmple de mult timp, pentru că el este înghețat la nivelul lui 2018. Vor fi, totuși, unele corecții care vor viza câteva vârfuri, adică acele salarii pe care le poți număra, nu chiar pe degete, dar, în orice caz, zeci, nu sute, nu mii, acolo unde, într-adevăr, s-a sărit calul.
Puțini, și nu sunt zeci de mii, asta vă spun. Ceea ce încerc eu să fac acum este să transmit un mesaj public extrem de important: sunt foarte mulți bugetari care lucrează onest, care au salarii decente sau unele chiar mai mici decât ar merita și care nu trebuie să se teamă. Marea masă a lucrătorilor din sistemul public, fie că vorbim de educație, sănătate sau administrație publică, sunt oameni care nu au ieșit din grilă și nu au încălcat legea în niciun fel, motiv pentru care nu au de ce să se teamă în niciun moment”, a transmis Florin Manole, citează Capital.



