Sari la conținut

Importanța somnului și rolul acestuia în organism. În lipsa odihnei, riscul mortalității premature este mai mare

insomnie
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
insomnia si deficitul de fier

Din cuprinsul articolului

Somnul influențează o multitudine de aspecte, în special din punct de vedere al sănătății. Acesta determină starea noastră de spirit, echilibrul funcțiilor din organism șu multe altele.

Timpul în care dormim este singura perioadă din zi în care organismul se regenerează la nivel celular. În acest timp se reglează majoritatea funcțiilor organismului și oferă un start proaspăt pentru următoarea zi.

Somnul este foarte important pentru memorie, concetrare, sistem imunitar, stare de spirit, fertilitate, greutate corporală și multe alte funcții importante.

Cori Grămescu, expert în nutriție și fitness, dezvăluie efectele benefice ale somnului asupra organismului și te ajută să înțelegi de ce trebuie să faci din odihnă o prioritate.

Influența somnului asupra organismului

„Privarea de somn duce la o productivitate mai scăzută la locul de muncă și la un risc mai mare de mortalitate – o persoană care doarme în medie mai puțin de 6 ore pe noapte are un risc de mortalitate cu 13% mai mare decât cineva care doarme între 7 și 9 ore. Astfel, somnul este vital pentru sănătatea și bunăstarea noastră generală, așa că nu ar trebui să-i neglijăm importanța.

Somnul este cel care permite organismului să se repare și să fie apt pentru o altă zi:

Întărește sistemul imunitar: Un organism odihnit este mult mai puternic și se poate apară mai bine de infecții și răceli.

Crește capacitatea de concentrare: Somnul îți reîmprospătează creierul, facilitând învățarea și memoria: Studiile arată că atunci când permitem corpului nostru să se odihnească mai mult, acesta ne ajută creierul – cu memoria și concentrarea.

Ajută la reducerea stresului: Pentru majoritatea dintre noi, stresul a devenit un sentiment cu care am învățat să trăim. Chiar dacă stresul ne dăunează sănătății, este foarte greu să fim conștienți de el și să-i controlăm intensitatea doar cu puterea voinței. În acest caz, somnul poate fi unul dintre puținele remedii care pot lupta împotriva hormonilor de stres, deoarece îl ajută să se relaxeze peste noapte.

Te ajută să ai o stare de spirit mai bună: Lipsa somnului ne face să ne simțim morocănoși și agitați. Dacă ți-a lipsit vreodată un somn bun noaptea, știi efectele pe care aceasta le are asupra corpului și minții a doua zi. Toată lumea e de rahat, lumea este un loc îngrozitor și nimic nu funcționează în favoarea ta. Când suntem obosiți, tindem să reacționăm exagerat și să ne enervăm cu ușurință de orice. Un somn bun noaptea previne astfel de stări și ne menține calmi, controlați și rezonabili.

Stimulează fertilitatea: Somnul insuficient pe perioade lungi de timp poate conduce la probleme de fertilitate, prin reducerea secreției de hormoni de reproducere.

Te ajută să îți menții greutatea: Chiar dacă somnul nu te va face să slăbeșți, te va ajuta să reglezi hormonii care îți afectează pofta de mâncare”, dezvăluie Cori Grămescu pe o rețea de socializare.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel