Sari la conținut

Începe vaccinarea cu cea de-a treia doză. Andrei Baciu ne explică procedura pentru vaccinarea cu cea de-a treia doză.

Începând de astăzi, marți 28 septembrie, persoanele care au mai mult de șase luni de la vaccinarea anti-Covid pot solicita o nouă injecție Pfizer sau Moderna pentru a-și reface protecția împotriva infectării. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății ne explică procedura de vaccinare cu cea de-a treia doză dar și de ce este important să o facem.

Andrei Baciu, secretar de stat la Ministerul Sănătății: „Vaccinarea cu a treia doză începe astăzi dimineață (marți, 28 septembrie – n.red). De când se deschide orice centru de vaccinare ne prezentăm direct, cu buletinul, fără a fi nevoie de programare. Nu este nevoie să vă programați, dar pentru cei care doresc, pentru oricare motive, să facă și o programare, pot să o facă. În această noapte va fi activată și platforma de programare unde poți să vezi toate centrele și să-ți alegi un loc. Doze avem.

Cu ce ne vaccinăm. Cu un vaccin ARN Mesager. Avem în țară în acest moment, pe stoc, 2,2 milioane de doze Pfizer BioNTech și 1,2 milioane de doze Moderna. Cine este eligibil se vaccinează cu vaccin ARN Mesager. Fie că ne-am vaccinat prima dată cu Pfizer BioNTech, cu Moderna sau cu AstraZeneca, ne vom vaccina cu doza 3 cu un vaccin produs prin tehnologia ARN Mesager.

Te poți vaccina cu orice vaccin ARN Mesager. Deci dacă ne-am vaccinat cu Moderna, ne putem vaccina cu Moderna sau cu Pfizer BioNTech, însă recomandarea noastră va fi pentru același tip de vaccin. Vorbim de Pfizer și de Moderna. Dacă cineva dorește din diferite motive să facă un switch, poate să facă fără probleme.”

Ce se întâmplă dacă te-ai vaccinat cu AstraZeneca?

„Dacă ne-am vaccinat cu AstraZeneca, care nu este produs printr-o tehnologie ARN Mesager, ne vom vaccina cu a treia doză alegând unul dintre cele două cu tehnologia ARN Mesager – Pfizer sau Moderna.

În ceea ce privește ce vaccinuri sunt disponibile și unde, sunt centre și centre. Cum identificăm un centru? Avem o soluție digitală și am discutat și cu DSP să își pună pe site toate adresele centrelor de vaccinare existente și funcționale. Pentru a vizualiza foarte ușor, intrăm pe site-ul cunoscut vaccinare-covid.gov.ro și avem acolo secțiunea de programare. Acolo vedem toate centrele de programare și ce tipuri de vaccinuri au, vedem unde sunt ele în funcție de localitate și așa mai departe.

În acest moment sunt active 635 de centre de vaccinare, în mediul urban și mediul rural”, a explicat Andrei Baciu.

De ce ar trebui să faci a treia doză de vaccin?

„De ce este nevoie să îmi fac cea de-a treia doză? Președintele SUA, Joe Biden, a făcut cea de-a treia doză. Există date științifice extrem de solide prin care se spune că după un timp de 6 luni aproximativ persoanele la risc pot să beneficieze de avantajele celei de-a treia doze, care, practic, îmbunătățește, împrospătează imunitatea câștigată prin vaccinarea administrată inițial”, a spus, luni seara, la Digi 24, Andrei Baciu.

Acesta a explicat că administrarea dozei a treia de vaccin nu înseamnă că protecția dată de cele două doze a scăzut sau nu mai este validă, ci dimpotrivă.

„A treia doză vine și îmbunătățește, ne protejează în continuare de infectare, însă cel mai important, ne protejează de îmbolnăvire. E mare diferență între infectare și îmbolnăvire. Vaccinul ne protejează de îmbolnăvire și de situații complicate”, a mai spus Baciu.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel