duminică, martie 15, 2026
6.1 C
București

INCREDIBIL ce a putut să facă această familie timp de un an și jumătate cu cadavrul unui bărbat!

Gestul acestei familii este absolut ȘOCANT! Familia unui bărbat de 35 de ani din India, care s-a stins din viață anul trecut în aprilie din cauza covid-19, a trăit cu cadavrul în casă, crezând că este în comă și se va trezi într-o zi.

Vimlesh Sonkar, funcționar la taxe și impozite în Ahmedabad, India, a fost internat în spital pe 19 aprilie 2021 și a fost declarat mort după trei zile. Un certificat de deces a fost înmânat familiei bărbatului, dar rudele au refuzat să creadă că acesta a murit și, în loc să-l înmormânteze, i-au luat cadavrul acasă și l-au îngrijit de parcă ar fi fost bolnav și urma să-și revină la un moment dat, potrivit The Indian Express.

Citeste si…

Cadavrul bărbatului a fost descoperit de poliție, după ce mai mulți colegi de muncă și-au manifestat îngrijorarea cu privire la absența îndelungată de la locul de muncă.

„Persoana murise pe 22 aprilie 2021, în timpul celui de-al doilea val de Covid”, a declarat directorul medical (CMO) al spitalului, Alok Ranjan.

Nu este clar de ce familia lui Vimlesh nu a vrut să accepte faptul că acesta a murit. The Times of India spune că rudele i-au dus cadavrul la un alt spital pentru o a doua opinie și, chiar dacă și medicii de acolo au confirmat decesul, i-au luat cadavrul acasă și l-au tratat ca și cum ar fi fost în comă și se putea trezi într-o zi.

Citeste si…

„Când colegii sunau și întrebau de el, familia spunea că Vimlesh era bolnav”, a declarat un ofițer de poliție pentru The Indian Express.

„Familia a cumpărat și butelii cu oxigen și a spus vecinilor că este în comă și este tratat acasă. Erau convinși că trăiește și că starea lui se va îmbunătăți.”

Descoperirea șocantă a cadavrului lui Vimlesh Sonkar a fost făcută de o echipă de poliție trimisă de colegii de serviciu. În ciuda atenției acordate de membrii familiei sale, trupul bărbatului de 35 de ani era în stare avansată de descompunere, un martor ocular spunând că arăta ca o mumie, cu carnea uscată pe oase.

Citeste si…

Totuși, niciun membru al familiei nu a intrat la idei.

Acum, cadavrul lui Vimlesh a fost dus din nou la un spital, unde decesul a fost reconfirmat. De această dată, familia a acceptat situația și a fost de acord să-i incinereze trupul.

„Pentru că nu a fost comisă nicio infracțiune, nu vom lua nicio măsură împotriva nimănui”, a declarat un responsabil din poliție.

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Horoscopul săptămânii 16-22 martie 2026. Sfatul astrelor: clarificări și prudență

În săptămâna 16-22 martie 2026, configurația astrală aduce schimbări...

Sucul de fructe cu puternic efect antiinflamator – „pansament” pentru inimă

Medicii recomandă consumul regulat de fructe pentru menținerea sănătății...

Se modifică Legea privind drepturile pacienților / A doua opinie medicală, gratuită

În aceste zile au intrat în vigoare noile reglementări...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

150 de victime COVID, exhumate după ce trupurile nu s-au descompus nici la cinci ani

Autoritățile municipale din Kavala, în nordul Greciei, au aprobat exhumarea...

Citește și