Categories: Ştiri sănătate

Îngrijirile la domiciliu, decontate de asigurările de sănătate

Daniela Șerb

În baza asigurării medicale obligatorii, Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează până la 90 de zile de îngrijiri la domiciliu într-un an pentru pacienții nedeplasabili sau cu boli terminale

Îngrijirile medicale la domiciliu fac parte din sistemul de îngrijiri integrate de care poate beneficia o persoană cu nevoi medicale, vârstnicii sau persoanele cu dizabilități, atât la externarea din spital, cât și în cazul unor boli terminale, explică Măriuca Ivan, președinta Asociației Crucea Alb-galbenă, unul dintre furnizorii de astfel de servicii în contract cu casa de asigurări de sănătate.
Au dreptul la îngrijiri medicale persoanele cu afecțiuni cronice sau acute, care au un anumit nivel de dependență și o capacitate limitată de a se deplasa la o unitate sanitară pentru a primi tratamentul de care au nevoie.
De la tratamentele medicale până la toaleta bolnavului, toate pot fi acordate acasă, într-un fel de sistem ambulatoriu, în baza unui dosar întocmit și depus la Casa de Asigurări.
Ce acte trebuie depuse
la dosar
Actele care trebuie atașate la dosar în vederea obținerii acestui tip de îngrijire constau într-o cerere pe care o depune asiguratul sau aparținătorul acestuia, însoțită de un document din care să reiasă calitatea de asigurat, actul de identitate a asiguratului, în copie, recomandarea medicului pentru îngrijiri medicale la domiciliu, biletul de externare din spital, în copie, semnat și parafat de medic, cu ștampila unității medicale unde a fost internat bolnavul și declarația pe proprie răspundere că boala nu este una profesională, a apărut în urma unui accident de muncă sau sportiv. Casa de asigurări de sănătate analizează cererea și recomandarea primită într-un interval de două zile lucrătoare de la data depunerii și cererea este aprobată în limita sumei prevăzute cu această destinație.
Liber la alegerea
furnizorilor
De cele mai multe ori recomandarea de îngrijire la domiciliu este dată de medic către un anumit furnizor, dar pacientul trebuie să știe că poate alege orice alt furnizor de servicii medicale din lista înscrisă pe verso-ul deciziei date de Ministerul Sănătății. Cu atât mai mult cu cât există în piață furnizori care silesc pacientul să semneze și pentru servicii medicale pe care nu le-au primit în ideea decontării unor fonduri mai mari de la Casă.

Recent Posts

Fostul preot: Dumnezeu creează două suflete… Amândoi vin pe pământ, dar…

Daniel Balaş, fost preot,vorbește despre reîncarnare. Acesta spune că Biblia a fost modificată în anul…

3 ore ago

Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. „Poți pierde o fază vitală”

Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. Toată lumea știe că organismul uman are…

4 ore ago

Arsenie Boca: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi

Povestea ceșcuței de ceai – spusă de Părintele Arsenie Boca: „Când simți că ești într-o…

4 ore ago

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav! Semnele bolii hepatice grase…

5 ore ago

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria. Curmalele, căci despre ele vorbesc experții, pot…

5 ore ago

Planta minune care protejează ficatul. Abundă în Vitamina C și complex de Vitamina B

Planta minune care protejarea ficatului. Un stil de viață nesănătos este principalul factor care conduce…

6 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic