Sari la conținut

Inima unui adolescent de 17 ani bate pentru o altă VIAȚĂ. Este primul transplant de cord efectuat anul acesta

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Inima unui adolescent de 17 ani bate pentru o altă VIAȚĂ. O fată de 16 ani a primit azi inima unui adolescent de 17 ani, decedat în urma unui politraumatism cranian, în urma unui transplant cardiac efectuat la Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş.

Inima unui adolescent de 17 ani bate pentru o altă VIAȚĂ. Este primul transplant de cord efectuat anul acesta

Ea a beneficiat, astfel, de primul transplant de cord de anul acesta. Medicii au făcut tot posibilul ca tânăra să fie salvată după mulți ani de așteptare cu o inimă compatibilă.

Mama pacientei de 16 ani a primit ieri vestea că există un cord posibil compatibil.

Tânăra s-a născut cu această boală

„Ea s-a născut cu această boală, dar s-a declanșat la 12 ani, apoi s-a întețit, începuse chiar să i se învinețească mâinile, piciorușele și mulțumim echipei care a participat și care s-a ocupată de fetiță”, a declarat mama pacientei.

Inima unui adolescent de 17 ani bate pentru o altă VIAȚĂ. Este primul transplant de cord efectuat anul acesta

Coordonatorul Secției de Terapie Intensivă Pediatrică și Transplant cardiac, doctor Sorin Pașcan, spune că  „este o fetiță de 16 ani în îngrijirea Secției de Cardiologie Pediatrică de ani buni de zile. Am profitat, evident, imediat de situație, am chemat-o, a venit de la Giurgiu. Până aici nu am avut nicio problemă, /…/ conform planului.

15% dintre donatorii de cord sunt minori

„Acesta este primul transplant de cord de anul acesta din România. Deosebit este și datorită vârstei pacienților. Doar 15% dintre donatorii de cord, și așa foarte puțini, sunt minori”, spune șeful clinicii, doctor Horațiu Suciu.

Intervenția de prelevare a început în cursul dimineții, la Sfântul Gheorghe de o echipă din clinica noastră, cordul a venit transportat de un elicopter SMURD. Intervențua a durat aproximativ 4 ore și jumătate. Nu vreau să trec cu vederea gestul extraordinar al familiei tânărului care a decedat”, spune Horațiu Suciu.

Încă 22 de pacienți români sunt pe lista de urgență în așteptarea unui cord, iar alți 100 evoluează, din păcate, spre nevoia unui transplant, potrivit RRA.

Când a fost efectuat primul transplant de inima umană?

Un transplant de inimă, sau un transplant cardiac, este o operație/procedură chirurgicală de transplantare a unei inimi încă activă biologic, luată de la un donator. Operația este efectuată la pacienții cu insuficiență cardiacă în stadiu terminal sau care suferă de boală coronariană severă.

Începând din 2008 a fost procedura cea mai frecventă pentru a lua o inimă de la un donator de organe decedat recent (cadavru alogrefa), și a o implanta la un pacient.

Inima pacientului este fie eliminată (procedura de orthotopic) sau, mai frecvent, pusă în paralel, să sprijine inima nouă-donator (procedura heterotopică); ambele soluții au fost controversate pentru o boala umană de durată. Perioada post-operatorie de supraviețuire este în medie de 15 ani.

Primul transplant de inima umană din lume a fost realizat în 1967 de către Christiaan Barnard pe Louis Washkansky la Spitalul Groote Schuur din Cape Town, Africa de Sud.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel