Sari la conținut

Întâmplare tragică: „Sora mea s-a plâns de o durere puternică de măsea într-o seară și a doua zi i-am găsit morți și pe ea, și pe fratele meu”

Sursă foto: Focus Features/MEN Media
Jade împreună cu sora ei Carla (stânga) și Stephen Fisher (dreapta), într-o fotografie cu partenera sa Zara Greaves

O tânără a murit de la o durere de măsea. O tânără a poestit momentele tragice prin care a trecut când a descoperit, într-o dimineață că sora ei murise lângă ea, iar apoi l-a descoperit pe fratele ei mort într-o altă cameră. 

Jade Couperthwaite, în vârstă de 32 de ani, din Marea Britanie, a povestit că și-a petrecut seara cu sora ei Carla, în vârstă de 26 de ani, și cu fratele ei Stephen, în vârstă de 33 de ani, în septembrie anul trecut, înainte ca cei doi să moară subit. cei trei frați au avut o „seară normală” – fetele și-a făcut unghiile împreună și au stat la povești la un pahar de vin, în timp ce Stephen se relaxa într-o altă cameră.

Carla se plânsese în seara respectivă de dureri de dinți înaintea lucrărilor dentare planificate în săptămânile următoare.

Fratele lor, Stephen tocmai primise de la medicul stomatolog, pe rețetă, un analgezic puternic (pe bază de morfină) după ce își pusese fațete dentare, așa că i-a oferit surorii sale Carla, din medicamentele sale pentru a-i calma durerea de dinți. Niciunul dintre frați nu a bănuit nimic rău și, puțin timp mai târziu, în jurul orei 19:30, Jade a adormit pe canapea

Când s-a trezit, la câteva ore mai târziu, a descoperit că sora ei și „cea mai bună prietenă” era nereceptivă lângă ea. A strigat după ajutor la Stephen, dar nu a primit niciun răspuns, așa că a început manevrele de resuscitare cardio-pulmonare și a sunat la ambulanță.

A murit de la un analgezic pentru durerea de măsea

Când au sosit paramedicii, Jade a intrat să-l ia pe Stephen, dar a realizat curând că nici el nu respira. Carla și Stephen au fost ambii declarați morți la fața locului.

Jade, distrusă de durere, a vrut să avertizeze pe toată lumea să nu ia niciodată medicamente care au fost prescrise pentru altcineva.

 „Încă nu pot accepta că au murit amândoi în aceeași zi. Carla și cu mine eram cele mai bune prietene, pe lângă faptul că eram surori. Era frumoasă și era o fată atât de drăguță, amabilă și amuzantă. Am fost sora ei mai mare și am avut grijă de ea încă de când era bebeluș. mi se frânge inima că nu am putut să o protejez în noaptea în care a murit. Viața mea e atât de goală fără ea.

Carla ar fi fost încă în viață astăzi dacă nu ar fi luat analgezicul pentru durerea de dinți. Sper că moartea ei poate servi ca avertisment pentru ceilalți – vă rog, nu luați medicamente dacă nu sunt prescrise pentru voi. Nimic nu o va aduce înapoi, dar poate tragedia noastră poate salva o altă viață.” a declarat Jade pentru Mirror. 

Medicul legist a concluzionat că atât Carla, cât și Stephen, au luat o combinație de medicamente care i-a condus la moarte. Dar a precizat că nu a existat nicio intenție din partea niciunuiul dintre ei de a-și lua viața.

Carla suferise anterior de anxietate severă și lua medicamente după moartea unchiului ei. Jade a spus că ieșea în sfârșit din această perioadă după trei ani de luptă și era pozitivă în privința vieții.

În timpul anchetei, s-a mai aflat că și Stephen se confrunta cu problemele sale de sănătate mintală și că uneori folosea medicamentele ca „mecanism de a face față”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel