Antonie cel Mare, a fost călugăr, ascet și eremit egiptean, întemeietor al monahismului, alături de Pahomie cel Mare. Este considerat părintele călugărilor. Canonizat, este prăznuit de toate bisericile creștine pe data de 17 ianuarie.
Sfântul Antonie cel Mare este prăznuit cu imensă bucurie de creștini, întrucât a fost primul monah care s-a retras în pustie, urmat de ucenicii săi. Patriarhul Alexandriei, Sfântul Atanasie, l-a elogiat pe sfânt spunând că faptele acestuia au fost uluitoare pentru oamenii acelor vremuri.
La 270 de ani după Hristos, acesta a urmat învățăturile lui Iisus și după ce a rămas singur pe lume, a vândut tot și a împărțit sărmanilor, scrie pentru site-ul crestinortodox.ro părintele Dumitru Stăniloaie.
Nevoia de singurătate s-a accentuat pe măsură ce spiritul său înțelegea din ce în ce mai bine învățăturile lui Iisus și invariabil clipa în care și-a dorit izolarea departe de tot ce înseamnă lumesc a venit.
S-a retras în munții nisipoși de pe malul drept al Nilului. Mai târziu, a părăsit și acest loc și pe monahii care se strânseseră în jurul lui și s-a dus în mijlocul pustiei din preajma Mării Roșii, de unde venea numai la anumite răstimpuri pentru a da sfaturi pelerinilor care alergau să i le ceară. A murit la 356 și a fost înmormantat într-un loc necunoscut, neavând lângă el decât doi oameni de incredere, cărora le-a poruncit să nu descopere locul mormântului.
Iată cele mai importante învățături ale sfântului Antonie cel Mare, culese de părintele Dumitru Stăniloaie, pentru crestinortodox.ro
Am primit de la Dumnezeu puteri virtuoase si foarte mari: infranarea, suferirea raului, neprihanirea, staruinta, rabdarea si cele asemenea, care ne ajuta sa ne impotrivim si sa luptam impotriva celor rele. Avand la indemana puterile acestea si punandu-le la lucru, socotim ca nimic nu ni se mai intampla neplacut, dureros sau nesuferit. Credem atunci ca toate-s omenesti si se biruiesc de virtutile noastre. Nu se gandesc la aceasta insa cei neintelegatori; de aceea ei nici nu pricep ca toate ni se fac spre bine si precum se cuvine pentru folosul nostru, ca sa straluceasca virtutile noastre si sa ne incununam dela Dumnezeu.
Cand vei socoti castigarea banilor si multul lor folos, ca pe-o amagire vremelnica, vei cunoaste ca petrecerea cea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu, e altceva decat bogatia. Gandindu-te la aceasta cu incredintare si cu tinere de minte, nu vei suspina, nu vei plange, nu vei invinui pe nimeni, ci pentru toate vei multumi lui Dumnezeu. Nu te vei clati vazand pe cei mai rai ca tine rezemandu-se pe bani si pe socoteli, caci foarte rea patima a sufletului este pofta, parerea si nestiinta.
Omul cu judecata, luand aminte la sine, cumpaneste cele ce i se cuvin si-i sunt spre folos. Acela cugeta care lucruri sunt folositoare pentru firea sufletului sau si care nu. Asa se fereste el de cele nepotrivite, care i-ar vatama sufletul si l-ar desparti de nemurire.
Cu cat cineva are viata mai masurata, cu atat e mai fericit, ca nu se grijeste de multe: de slujitori, de lucratori, de pamanturi si de avutia dobitoacelor. Caci tintuindu-ne de acestea ne vom inneca in greutatile legate de ele si vom invinui pe Dumnezeu. Iata cum din pofta noastra cea de voie se adapa moartea si cum ratacim in intunericul unei vieti cu pacate, necunoscandu-ne pe noi insine.
Cel ce poate imblanzi pe cei neinvatati, ca sa iubeasca invatatura si indreptarea, facator de om trebuie sa se numeasca. Asemenea si aceia care indreapta pe cei desfranati catre petrecerea cea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu, ca unii ce schimba alcatuirea oamenilor. Caci blandetea si infranarea este fericire si nadejde buna pentru sufletul oamenilor.
Învătăturile complete ale sfântului sunt AICI.
