Sari la conținut

Irina Tănase a dezvăluit totul despre presupusul amant și i-a transmis un mesaj lui Liviu Dragnea. ”Nu poți să fii legat de o altă persoană vreme de 8 ani și să nu mai existe nici urmă de atașament”

În lumina noilor informații apărute pe marginea despărțirii de Liviu Dragnea, Irina Tănase a hotărât să rupă tăcerea și să spună adevărul. Fosta iubită a politicianului a făcut o serise de precizări pentru gândul.ro și i-a transmis lui Dragnea un mesaj. 

”Liviu mi-a trimis, într-o noapte, un SMS care conținea…”

”Despărțirea de Liviu este cel mai dureros moment pe care l-am trăit până acum. Ne leagă o poveste de 8 ani, în care i-am fost fidelă, l-am sprijinit necondiționat și n-au existat fapte de care să mă rușinez. La vârsta mea, 29 de ani, n-am puterea să lupt singură împotriva unor neadevăruri. Am sentimentul amar că nu mă pot apăra, atâta vreme cât Liviu nu este dispus să mă asculte. Despărțirea dintre noi a fost bruscă. Mi-a trimis, într-o noapte, un SMS care conținea conversațiile pe care le-ați publicat, și ulterior nu l-am mai putut contacta. Pesemne că m-a blocat. Mă doare că n-a avut încredere în mine și a hotărât să încheiem această poveste fără să-i pot dovedi că se înșală. Îl înțeleg însă. Este o persoană rănită, care a abandonat considerațiile raționale. Fiecare dintre noi poate trece printr-un asemenea moment. Când ne construim în minte anumite scenarii, când le alimentăm, ne e dificil să mai facem apel la logică.

Am însă răbdare și speranța că, într-o zi, mă va asculta și va înțelege că i-am fost credincioasă. Poate doar naivitatea mea m-a adus în fața acestei situații. Am crezut că persoanele apropiate, prietenii noștri comuni, ne sunt alături și că nu sunt capabili de intrigi. Liviu este singurul bărbat pe care îl iubesc. Este singurul pe care l-am iubit în ultimii 8 ani. Nimeni nu a mai avut loc în sufletul meu și, dincolo de orgolii, cred că și el înțelege. Sufăr și bănuiesc faptul că și el este rănit. Nu poți să fii legat de o altă persoană vreme de 8 ani și să nu mai existe nici urmă de atașament.

”Sunt la mijloc interese de a ne separa”

N-am agreat niciodată aparițiile publice, mesajele prin intermediul presei, dar aceasta este singura formă prin care mă pot adresa lui. Și vreau să fiu împăcată că am putut face totul pentru a-l readuce înapoi. Când vine vorba despre bărbatul iubit, despre Liviu, renunț la orgolii. Îl iubesc și îl aștept acasă! Sper să se întoarcă, să continuăm! Nu îmi e frică de cuvinte, nu mă feresc de ele.

De altfel, nu este prima oară când se încearcă despărțirea noastră. Noi am traversat și alte momente critice, când Liviu era hrănit cu informații false, când eram prezentată într-o lumină nefavorabilă, dar l-am convins de fiecare dată că nu am nimic de ascuns și că loialitatea este pentru mine o valoare de la care nu mă dezic.

Și de această dată sunt la mijloc interese de a ne separa și știu ce afirm. Nu aș vrea să nominalizez pe nimeni. Nu doresc să port vreun război prin presă cu nimeni. Nici cu Codrin Ștefănescu, nici cu altcineva!

”Îi cer lui Liviu doar să mă asculte!”

Am încercat să-mi amintesc exact fiecare discuție, pe care am avut-o cu vreun alt bărbat, fiecare întâlnire. N-am nimic să-mi reproșez, fiindcă știu că nu i-am greșit. În urmă cu trei luni, am primit informații că ar exista imagini care să mă compromită. Dacă există, rog să fie făcute publice! Dacă m-am întâlnit cu vreun alt bărbat, au fost întâlniri strict inofensive, fără nicio altă conotație. Mi s-a întâmplat să intru în vila lui Codrin Ștefănescu și să rămân acolo două ore, să ies singură de la el. Ar putea fi interpretată și o asemenea întâlnire. Dar Codrin știe ce am discutat atunci și care a fost sensul acelei vizite.

Durerea mea este că nu pot vorbi cu Liviu, să avem o discuție pe marginea informațiilor apărute. Îi cer doar să mă asculte! Și, după discuția noastră, să ia orice decizie consideră că ar fi oportună. Eu nu îi voi obliga niciodată să mă iubească dacă nu mai are puterea să simtă acest lucru.

”M-am trezit într-un ocean de ură”

De aproape o săptămână, nu mai pot dormi, nu mai mănânc, nu-mi mai găsesc liniștea. Mă gândesc unde s-a rupt această relație, ce nu am știut să gestionez. Cât s-a aflat în penitenciar, i-am fost alături, eram aproape zilnic la avocați pentru a găsi soluții și l-am apărat public, atunci când alții s-au ferit. Fiindcă l-am iubit și îl iubesc mi-am asumat și critici. Nu a fost confortabil și nici nu este pentru o fată de 29 de ani să fie denigrată, înjurată pe rețelele sociale, în anumite publicații doar pentru că eram iubita lui Liviu Dragnea. Mi-am asumat totul! M-am trezit într-un ocean de ură, dar fiindcă îl iubesc nu mă dau deoparte.

El era, oricum, mai gelos din fire, motiv pentru care m-am și îndepărtat de foștii mei prieteni, îndeosebi de bărbați. Prieteni, atenție la nuanță, nu iubiți! Nici Paul nu a fost iubitul meu, ci un bun prieten. Liviu mă cunoaște, știe că nu sunt persoana care să fie radicală și să mă rup de oameni. Păstrez cu ei o relație decentă. Așa cum am păstrat și cu Paul și nu numai cu el. Inițial, am crezut că îmi reproșează discuții cu un fost iubit, cel dinaintea relației cu Liviu. Acela este însă căsătorit, are copii și nu am mai vorbit de atunci cu el. Pe Paul l-am întâlnit ultima oară la începutul anului. De 8 martie, el îmi mai trimitea flori, îi trimitea și mamei mele pentru că o cunoaște. Poate de aici au apărut aceste conexiuni. Nu este amantul meu, nu a fost nici iubitul meu! Nu am amant și o susțin cu tărie.

”Este o făcătură”

Am citit siderată mesajele acelea. Eu nu folosesc ”iub” în discuții și nu sunt nici o persoană vulgară pentru a folosi acei termini.

Mai mult, cine mă știe, iar Liviu este omul care îmi cunoaște secretele, poate realiza că eu nu aș trimite nimănui imagini cu sânii. Din cauză că nu sunt împăcată cu aspectul lor și chiar intenționam să mă operez. Sper în continuare ca Liviu să mă asculte și îl rog să nu se mai lase influențat de x sau de y. M-am gândit inclusiv la faptul că el ar fi vrut să ne despărțim și că ar fi regizat acest scandal pentru a nu mai fi nevoit să-mi ofere explicații. Mi-au atras atenția și alte persoane din apropierea mea că ar fi posibil. Dar îmi place să cred că e un bărbat puternic și, oricum, i-aș dărui libertatea pe care și-ar dori-o, în acest caz. Repet: nu l-aș putea determina să mă iubească dacă nu simte!

Este o făcătură, așa cum v-ați convins și voi, numărul de telefon din conversații aparține unui om de afaceri străin, care nici măcar nu vorbește românește. De când ne cunoaștem, foarte multă lume a încercat să ne despartă, pentru că au vrut sa îi facă rău lui Liviu. În această poveste nu contez eu, nu mie vor sa îmi facă rău, chiar dacă îmi fac. Ma întreb și eu, dacă e adevărată, oare de ce nu a ieșit această poveste când era președintele PSD? Sau când a fost închis?

Tot ce pot să vă spun este că Liviu este omul meu, omul pe care îl iubesc, lângă care am stat întotdeauna și lângă care îmi voi trăi viața. Iar celor care au plănuit acest lucru în perioada asta, când în sfârșit începeam să ne traim și noi viața frumos, să le fie rușine pentru că suntem înainte de sărbătoarea Crăciunului și se joacă cu atâta usurință cu viețile oamenilor. Pentru mine Liviu este totul, viața mea. Ce fel de ființe pot fi aceia care produc asemenea minciuni și mizerii în ajunul Nașterii Domnului nostru Iisus?”

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel