Sari la conținut

Izvorul miraculos de la Vâlcele: Tratează multe BOLI grave. Au fost făcute numeroase studii și cercetări

Din cuprinsul articolului

Izvorul miraculos de la Vâlcele. Are un conținut extrem de mare de magneziu, iar specialiştii spun că reprezintă un excelent remediu natural.

În localitatea Vâlcele, nu departe de municipiul Sfântu Gheorghe, există un izvor cu apă minerală tămăduitoare, cu un conținut extrem de mare de magneziu, prin urmare reprezintă un excelent remediu natural pentru una dintre bolile secolului – stresul.

Destructurată molecular

Este una dintre puținele ape minerale medicinale din țara noastră care se îmbuteliază manual și se vinde în magazine, potrivit Agerpres.

Unii dintre specailişti spun că apa structurată la pulsul Pământului, la 7,85 Hertz, este compatibilă energetic cu organismul uman, în timp ce apa destructurată molecular, bătută cu pompele, tratată, supusă la presiuni mari, pierde din calitatea și energia pe care ar trebui să o aducă organismului”.

Numeroase studii și cercetări au fost făcute de academicieni și oameni de știință în acest sens, printre aceștia numărându-se japonezul Emoto Masaro, autorul bestseller-ului ”Messages from Water”.

Ca un fapt inedit, studiile de care puțină lume știe sunt cele ale unui pionier în studiul apei, respectiv Henri Coandă.

Bogată în fier

Apa minerală de Vâlcele, cunoscută încă de pe vremea romanilor, conține peste 335 miligrame de magneziu la litru, numărându-se într-un clasament mondial în primele 20 din lume la acest capitol. Specialiștii spun că magneziul este responsabil de producerea a circa 325 de reacții biochimice în organismul uman, iar lipsa acestuia este asociată clinic cu boli precum Alzheimer, angină pectorală, anorexie, accidente vasculare, boli cardiovasculare, calculi renali, crampe musculare, constipație, depresie, diabet, dereglări tiroidiene, scleroză, etc.

Foarte bogată și în fier, această apă este recomandată în tratamentul anemiilor și în perioada de convalescență, pentru indigestii, astenii, stări de somnolență sau apatie, colite și enterocolite, precum și pentru tratarea afecțiunilor biliare. De asemenea, are efecte benefice în prevenirea osteoporozei, astmului și bronșitelor cronice, spasmofiliei, afecțiunilor psihice la copii, fiind recomandată și persoanelor care se tratează prin regimuri dietetice de boli cum ar fi cancerul, psoriazisul, scleroza în plăci, tumorile benigne sau leucemia.

Băile de la Vâlcele sunt pomenite în primul compendiu de ape minerale ale Europei, scris în 1773 de Lucas Wagner, profesor la Universitatea din Viena. În 1861, revista pariziană „L’Ilustration” recomanda Vâlcele drept una dintre cele mai bune stațiuni balneare din Europa, ce rivaliza la acea vreme cu celebra Karlovy Vary.

Printre cei care au descoperit beneficiile apelor minerale și ”băilor clocotitoare” de la Vâlcele s-au numărat nu doar oameni simpli, ci și celebrități și capete încoronate, cum ar fi țarul Serbiei, Milos Obrenovici. Se spune că acesta ar fi fost adus pe targă la Vâlcele, de unde a plecat pe picioarele lui, iar drept mulțumire a donat banii pentru construirea bisericii ortodoxe din localitate care mai există și în ziua de azi.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel