joi, martie 19, 2026
6.2 C
București

Jocul care dezvoltă cel mai bine creierul. Copiii aceștia sunt mai inteligenți

Inteligența dezvoltată din copilărie este un aspect pe care îl urmăresc atât părinții, cât și educatorii și învățătorii.

Un studiu recent ne arată că inteligenţa se dezvoltă mai rapid la copiii care joacă şah.

Cercetarea s-a realizat de un grup de profesori şi oameni de știință din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, împreună cu specialişti din Federaţia Română de Şah.

În cadrul unui proiect de cercetare, un studiu privitor la influenţa practicării jocului de şah asupra nivelului de dezvoltare cognitivă a copiilor din ciclul primar, 67 de elevi au fost analizaţi prin intermediul Matricelor Progresive Raven, forma Standard, distribuiţi în trei grupe distincte, potrivit paginii de Facebook a federaţiei.

O primă grupă a fost formată din copii care nu practică şah (grupul de control), a doua grupă, din copii care practică şahul de puţin timp, mai puţin de un an (începători), iar a treia a fost formată din copii care practică şah de cel puţin doi ani (avansaţi).

Rezultatele iniţiale ale studiului indică faptul că elevii antrenaţi la un nivel avansat în jocul de şah obţin o performanţă semnificativ mai bună la testul care surprinde nivelul de dezvoltare a inteligenţei comparativ cu cei începători sau cei care nu practică jocul de şah.

Citeste si…

Cercetarea va continua pe o perioadă de doi ani, prin testarea din şase în şase luni a copiilor din cele trei grupe, pentru a urmări efectele practicării jocului de şah asupra inteligenţei copiilor.

”Şahul poate fi o alternativă plăcută şi în acelaşi timp utilă în educaţia copiilor, el fiind deja inclus, la unele şcoli, în programa şcolară din ciclul primar. Am format o echipă de cercetare interdisciplinară în care am inclus specialişti în şah, psihologie, matematică şi educaţie fizică, pentru a realiza un studiu longitudinal asupra influenţei practicării şahului asupra dezvoltării cognitive la nivelul copiilor din ciclul primar. Rezultatele preliminare indică deja diferenţe între cele trei grupe testate, fapt care demonstrează influenţa pozitiva a practicării jocului de şah asupra inteligenţei copiilor. Vom continua cercetarea şi vom reveni cu rezultate şi concluziile acestui studiu”, a declarat conf. univ. dr. Cezar Honceriu, coordonatorul echipei de cercetare din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Studiul a fost realizat la iniţiativa preşedintelui Federaţiei Române de Şah, Sorin-Avram Iacoban, care a declarat că prin şah şi prin sport în general putem contribui foarte mult la educarea şi formarea tinerelor generaţii, iar FR Şah are numeroase activităţi care urmăresc promovarea şahului în rândul copiilor.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

De ce ți se îngălbenesc dinții: cauze, prevenție și soluții rapide

Multe lucruri pot afecta aspectul dinților și le pot...

Părintele Calistrat: „Acesta este cel mai mare blestem şi cel mai mare păcat pe care-l poate face omul”

Părintele Calistrat, slujitor la Mănăstirea Vlădiceni, a devenit în...

Semnul aparent banal care poate spune multe despre sănătatea inimii. Avertismentul cardiologilor

Semnul aparent banal care poate spune multe despre sănătatea...

Horoscop 19 martie 2026. Previziuni astrologice despre dragoste, bani și sănătate

Descoperă ce sfaturi aduc astrologii pentru 19 martie 2026...

Avertismentul specialiștilor: Medicamentele din România se vor scumpi de șase sau opt ori

Daniel Bran, preşedintele Asociaţiei pentru Medicamente Generice România (APMGR),...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și