Sari la conținut

La ce să fiți atenți când cumpărați carne de miel. PLUS: Cum faceți cea mai bună friptură și ciorbă de miel

Oferta bogată a comercianţilor, în apropierea Sărbătorilor Pascale, nu trebuie să vă facă să uitaţi regulile importante ce trebuie respectate la cumpărarea unui produs alimentar.

Prima regulă pe care trebuie să o aveţi în vedere când alegeţi mielul este ca acesta să aibă minimum nouă kilograme. Cei mai mici au carnea bogată în purine, cristale de acid uric ce se depun pe articulaţii sau rinichi, îngreunează digestia şi, în timp, duc la apariţia unor boli grave precum guta.

Este indicat să cumperi un miel sau bucăţi ce provin dintr-un miel care a avut 10 – 15 kilograme, deoarece carnea va fi mai puţin indigestă decât cea mai fragedă”, spune prof.dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Cumpăraţi numai din măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe. Astfel, în cazul cărnii de miel, trebuie verificat la vânzător dacă are un certificat de sănătate veterinară şi dacă pe carne există ştampila care atestă controlul animalului.

În plus, carnea trebuie să fie elastică şi să nu prezinte suprafeţe lipicioase şi urât mirositoare. După ce o cumpăraţi, transportaţi- o în condiţii igienice, cât mai repede şi depozitaţi-o la temperaturi de refrigerare, respectiv 0-4 grade Celsius.

Pentru a scăpa de grija purinelor din carne, e suficient să o preparaţi corect. “Modul ideal de gătire se rezumă la fierbere şi coacere la temperatură scăzută. Sunt de evitat grătarul, prăjirea şi coacerea la temperaturi mari (cu rumenire pronunţată)”, recomandă consultatul în nutriţie Cristian Mărgărit.

La ciorba de miel, carnea va fi adăugată numai după ce apa a dat în clocot, iar pentru digerarea uşoară a fripturilor se recomandă un baiţ din apă, oţet şi condimente.

Specialiştii în nutriţie spun că preparatele din miel îşi merită locul pe masa de Paşte. “Ficatul de miel este bogat în vitamina B12 şi minerale, esenţiale pentru vitalitate şi energie”, lămureşte Cristian Mărgărit, consultant în nutriţie şi fitness. “Singurii care vor avea de tras după sărbători vor fi cei lacomi, care, odată ieşiţi din post, o să se înfingă în mâncare şi alcool”, atenţioneză el. Cheia, spune acesta, constă în moderaţie. “Gustă din fiecare fel câte puţin, începând cu felurile cele mai grele, apoi treci la salata de crudităţi. Astfel, digestia va fi îmbunătăţită şi senzaţia de balonare se va diminua”, sfătuieşte nutriţionistul.

REȚETE:

Miel cu ierburi aromatice

Ingrediente:

• 3 fileuri de miel (aprox. 350g fiecare)
• 3 linguri de Dulceață de 4 fructe Bonne Maman
• 9 felii de șuncă de Parma
• câte 3 crenguțe proaspete de rozmarin și thimian
• 3 lingurițe sos balsamic
• 2 căței de usturoi, tăiat fin
• 3 lingurițe de ulei de măsline
• 150 ml supă de pui sau de legume
• 225 g roșii cherry

Mod de preparare (pentru 6 porții)

Ungeți fileurile de miel cu 1 linguriță de dulceață. Înveliți fiecare file în 3 felii de șuncă de Parma. Așezați pe fiecare file o crenguță de rozmarin și una de thimian și legați din loc în loc ca sa nu se desfacă.

Amestecați restul de dulceață cu sos balsamic, usturoi și 2 linguri ulei de măsline. Puneți fileurile de miel într-un bol și acoperiți cu marinată. Acoperiți și lăsați la frigider peste noapte.

Preîncălziți cuptorul la 2200 C. Scoateți carnea din marinată (păstrați restul de marinată pentru mai târziu). Încălziți uleiul rămas într-o tavă pe plită și prăjiți rapid fileurile pe toate părțile.

Adăugați 50 ml de supă în tavă și transferați în cuptorul preîncălzit aprox 12 min.

Scoateți mielul din cuptor, înveliți-l în folie și lăsați-l să se odihnească.

Puneți tava înapoi pe plită și adăugați roșiile, marinata rămasă și restul de supă. Aduceți la fierbere și lăsați să fiarbă 2-3 min până se îngroașă și devine siropoasă.
Îndepărtați folia de pe fileuri și serviți mielul cu sosul cald.

Salată de miel cu rodie

Ingrediente (3-4 porții)

✔ o bucată de pulpă de miel
de circa un kilogram

✔ patru căței de usturoi tocați mărunt

✔ o bucată de ghimbir feliat

✔ o jumătate de linguriță de scorțișoară

✔ o linguriță de sare

✔ jumătate de linguriță de piper negru

✔ trei linguri de ulei de măsline

✔ trei linguri de oțet de vin roșu

✔ o pătrime de cană de apă

✔ una-două rodii

✔ o mână de busuioc proaspăt tocat

✔ salată verde sau mix de salată

Mod de preparare

Amestecați condimentele și ingredientele lichide pentru a prepara marinata în care se va odihni carnea timp de o oră, la temperatura camerei. Rulați carnea și legați-o cu o sfoară. Încingeți apoi cuptorul la 160 de grade C și puneți carnea într-un vas termorezistent, împreună cu apa. Acoperiți friptura cu un capac sau o folie și puneți-o la cuptor pentru circa două ore, până când carnea se desprinde ușor de pe os. Scoateți folia și mai lăsați carnea pentru încă cinci minute, să se rumenească. În paralel, tăiați în două rodiile și scoateți semințele. O parte din sucul obținut îl puteți folosi pe post de dressing. La masă, bolurile individuale vor conține: un pat de salată verde, trei linguri din sosul rămas de la friptură, câteva lingurițe de suc de rodie și feliile de carne împreună cu semințele de rodie pe deasupra. Totul garnisit cu frunze de busuioc.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel