joi, februarie 12, 2026
7.5 C
București

La ce trebuie să ai grijă când cumperi carne de miel

Consumată alături de legume şi în cantităţi moderate, carnea de miel face bine organismului. Nu o combinaţi cu paste, pâine sau alcool.

Prima regulă pe care trebuie să o aveţi în vedere când alegeţi mielul este ca acesta să aibă minimum nouă kilograme. Cei mai mici au carnea bogată în purine, cristale de acid uric ce se depun pe articulaţii sau rinichi, îngreunează digestia şi, în timp, duc la apariţia unor boli grave precum guta.

Citeste si…

Este indicat să cumperi un miel sau bucăţi ce provin dintr-un miel care a avut 10 – 15 kilograme, deoarece carnea va fi mai puţin indigestă decât cea mai fragedă”, spune prof.dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Pentru a scăpa de grija purinelor din carne, e suficient să o preparaţi corect. „Modul ideal de gătire se rezumă la fierbere şi coacere la temperatură scăzută. Sunt de evitat grătarul, prăjirea şi coacerea la temperaturi mari (cu rumenire pronunţată)”, recomandă consultatul în nutriţie Cristian Mărgărit.

La ciorba de miel, carnea va fi adăugată numai după ce apa a dat în clocot, iar pentru digerarea uşoară a fripturilor se recomandă un baiţ din apă, oţet şi condimente.

Specialiştii în nutriţie spun că preparatele din miel îşi merită locul pe masa de Paşte. “Ficatul de miel este bogat în vitamina B12 şi minerale, esenţiale pentru vitalitate şi energie”, lămureşte Cristian Mărgărit, consultant în nutriţie şi fitness. “Singurii care vor avea de tras după sărbători vor fi cei lacomi, care, odată ieşiţi din post, o să se înfingă în mâncare şi alcool”, atenţioneză el. Cheia, spune acesta, constă în moderaţie. “Gustă din fiecare fel câte puţin, începând cu felurile cele mai grele, apoi treci la salata de crudităţi. Astfel, digestia va fi îmbunătăţită şi senzaţia de balonare se va diminua”, sfătuieşte nutriţionistul.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Horoscop.Trei semne zodiacale trebuie să se elibereze de vinovăție pentru a-și vindeca sufletul

Horoscop. Vindecarea este o călătorie atât în profunzime, cât și...

Comisia Europeană, reacție după hotărârea CCR privind pensiile speciale. Ce au anunțat oficialii de la Bruxelles

Comisia Europeană a reacționat miercuri seară la decizia Curții...

Cum arăta creierul strămoșilor noștri? O metodă inovatoare schimbă tot ce știam despre evoluția umană

Cum arăta creierul oamenilor preistorici și cum s-au dezvoltat...

2 zodii plâng cu lacrimi amare pe 16 februarie! Primesc vești care le dărâmă din temelii

Data de 16 februarie aduce o încărcătură emoțională puternică...

Sucul de cartof roșu, remediu natural pentru persoanele cu ulcer

Sucul de cartof roșu atrage atenția tot mai multor...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Mâncarea tradițională revine în trend: Plăcinta cu carne cucerește topurile

Mâncarea tradițională revine în trend. Jonathan Nunn, blogger culinar,...

Profesorul Vlad Ciurea: Aceasta este cea mai sănătoasă carne pentru creier

Profesorul Vlad Ciurea, renumit neurochirurg, a dezvăluit într-o emisiune...

Cea mai simplă rețetă de chifteluțe ca la IKEA – gata în 15 minute! Rețeta a cucerit internetul

Mulți români încearcă să reproducă acasă faimoasele chifteluțe IKEA....

Alimentul mai bun decât puiul sau peștele care trebuie consumat iarna

Celebra nutriționistă Mihaela Bilic nutriționista Mihaela Bilic dezvăluie ce tip...

Asocieri alimentare care au efect dezastruos. Ce mâncăruri să eviți cu orice preț

Asocieri care au efect dezastruos.  Unele combinații de mâncăruri au...

Citește și