vineri, martie 27, 2026
9.1 C
București

Legea privind dreptul pacienților la medicină personalizată, publicată în Monitorul Oficial

Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană au invitat statele membre să sprijine accesul pacienților la o medicină personalizată eficace și viabilă din punct de vedere financiar, prin elaborarea de politici orientate către pacient.

În România, această recomandare este transpusă în legislație printr-un nou act normativ, publicat vineri în Monitorul Oficial, după ce a fost votat de Parlament și promulgat de președintele Klaus Iohannis. Potrivit noii legi, “pacientul are dreptul la medicină personalizată, pe baza recomandării medicale”.

Citeste si…

În vederea asigurării dreptului la medicină personalizată, “medicul specialist are obligația de a pune la dispoziția pacientului informații fiabile, pertinente și ușor de înțeles referitoare la opțiunile privind intervențiile medicale propuse, inclusiv beneficiile preconizate și riscurile acestora”, prevede actul normativ.

Totuși, va mai dura o perioadă până la aplicarea efectivă a noii legi, care va intra în vigoare abia peste 6 luni, adică în noiembrie 2023.

Noua lege urmează recomandările europene privind dreptul pacienților la medicină personalizată și completează Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, potrivit 360medical.ro.

Citeste si…

Prin medicină personalizată se înțelege, potrivit legii, îngrijirile de sănătate acordate pe baza unui model medical care folosește caracterizarea fenotipurilor și genotipurilor persoanelor, care constau în oferirea de servicii medicale preventive, de diagnostic, curative, de reabilitare, respectiv îngrijiri terminale specifice fiecărui pacient.

România ocupă locul 31 din 33 în clasamentul „Indicele European de Medicină Personalizată”

„Indicele European de Medicină Personalizată” arată că România ocupă locul 31 din 33 în ceea ce privește utilizarea în practică a tratamentelor inovatoare. Dintre țările UE, doar Cipru se află în urma noastră, Bulgaria și Grecia înregistrând scoruri sensibil mai bune.

Situația s-ar putea schimba însă, în contextul în care senatoarea Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, a inițiat un proiect de lege prin care românilor le este recunoscut dreptul la medicină personalizată. Proiectul de act normativ a fost depus în prima decadă a 2022 la Senat, după ce a obținut avizul CES, dar și pe cele ale Consiliului legislativ și Consiliului concurenței. Pe 21 decembrie 2022, senatoarea Nicoleta Pauliuc a depus proiectul în Parlament.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Ministrul Sănătății pune perfuzii sistemului medical românesc: „Medicina nu se mai face cu mâinile goale”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, susține că domeniul sănătăţii din...

„Medicina nu este doar o profesie”. Mesajul ministrului Sănătății la Gala CMR 2026

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis un mesaj ferm...

HOROSCOP. TOP 5 ZODII care au parte de o schimbare a destinului până la vară

Astrologii vin cu vești bune pentru unii nativi ai...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Se schimbă totul pentru medicii de gardă. Senatul a dat undă verde

Se schimbă regulile pentru medici. Senatul a dat undă...

Ministrul Muncii, vești bune pentru seniori: „Am reușit să deblocăm niște sume de bani…”

Într-o intervenție exclusivă la România, Ministrul Muncii, Florin Manole,...

Veste bună pentru pacienții din România. Ce trebuie să știi acum

 Se modifică legea drepturilor pacientului și se introduc două...

Citește și