Sari la conținut

Leușteanul, un adevărat medicament natural. Iată în ce boli e util

Leușteanul are numeroase proprietăți curative, este un adevărat aliment-medicament, bogat în vitaminele A, B și C, acizi organici, săruri minerale, uleiuri eterice.

Medicii din Grecia Antică au fost primii care au lăsat însemnări despre efectele benefice ale frunzelor verzi ale leușteanului asupra digestiei și sistemului nervos. În medicina populară românească, el era folosit că plantă tămăduitoare pentru bolile de piept, digestive și pentru diferitele plăgi, dar și ca plantă magică.

Grație proprietăților terapeutice, leușteanul este un excelent remediu pentru prevenirea bolilor respiratorii, endocrine, renale, ale aparatului urinar și pentru întărirea sistemului imunitar. Este un remediu eficient într-o multitudine de boli precum anorexie, răceală, gripă, dureri de gât și amigdalită. Are efecte antialergice, diminuează inflamația și calmează mâncărimile. Uleiul obținut din leuștean scade tensiunea și stimulează diureza. Ceaiul preparat din semințe de leuștean liniștește rapid durerile de stomac.

Vinul de leuștean este un leac străvechi, cunoscut pentru efectele sale în combaterea anorexiei, a indigestiei, a unor boli cardiace asociate cu retenția de lichide.

Un studiu realizat în Germania a confirmat faptul că sucul proaspăt de leuștean, obținut din 10 lingurițe, combinat cu o cană cu suc de morcov, ajută la dizolvarea calculilor renali și previne formarea lor.

Pentru prevenirea cistitei se consumă mult leuștean proaspăt, iar dacă e deja instalată se tratează cu infuzie de leuștean. Consumul a minimum 20 de grame pe zi are efect diuretic, antispastic, fiind indicat pentru blocaj renal care apare postoperator, după cistitele acute, după administrarea medicamentelor ce inhibă diureza sau în unele afecțiuni tumorale.

Balonarea poate fi combătută prin administrarea înainte de masă a trei-șase linguri cu infuzie de frunze combinată cu semințe de leuștean.

Sindromul colonului iritabil și colita se ameliorează prin consumul de leuștean proaspăt, precum și al unei căni cu infuzie de frunze de leuștean de două ori pe zi.

Frunzele sale sunt un excelent tonic digestiv, care crește secreția de sucuri, alungă inapetența și pune în mișcare tubul digestiv. Un studiu recent arată că flavonoidele conținute în frunzele acestei plante au efecte antiinflamatoare asupra mucoasei intestinale, în timp ce substanțele sale volatile, cu efect antiseptic, reglează flora tubului digestiv. Indigestia și dispepsia se tratează cu o cură de zece zile în care se consumă suc de leuștean, câte două lingurițe înaintea meselor principale. Uleiurile volatile și substanțele amare pe care le conține sunt un excelent stimulent digestiv și măresc în mod armonios pofta de mâncare. Greața și dischinezia biliară trec dacă se mestecă două frunze proaspete de leuștean înainte și după masă.

Durerile de gât și amigdalita trec cu gargară din infuzie fierbinte de frunze uscate de leuștean, faringitele și laringitele se tratează prin consumul de frunze proaspete de leuștean și gargară de patru ori pe zi cu infuzie combinată din frunze și semințe. Răceala și gripa se previn tot prin consumul de frunze proaspete, care conțin uleiuri volatile cu o acțiune antiinfecțioasă puternică și polizaharide, cu o acțiune de stimulare a sistemului imunitar. Bronșita și tusea se tratează cu infuzie cât mai fierbinte, câte două, chiar trei căni pe zi. Acest tratament este un bun adjuvant și în caz de pleurezie sau de pneumonie.

Pentru a combate o circulație periferică deficitară, se consumă leuștean proaspăt, câte 10-25 de grame pe zi. Acesta dilată vasele de sânge, ajutând la îmbunătățirea irigării cu sânge a unor zone ale corpului, cum ar fi mâinile, labele picioarelor, urechile.

Pentru ameliorarea durerilor de cap și chiar a migrenelor puternice, se mestecă îndelung câteva frunze proaspete. Calmează durerea și reduce senzația de vomă în cazul migrenei. Tratamentul este recomandat și în crizele biliare, deoarece normalizează activitatea colecistului.

Uleiurile eterice de leuștean sunt folosite în industria cosmetică, la prepararea parfumurilor și cremelor.

Contraindicații: Foarte rar s-a observat un efect iritativ al leușteanului, când a fost administrat în cantități mari și pe perioade lungi de timp. Leușteanul nu se folosește în perioada sarcinii și se folosește în cantități moderate (maximum 3g/zi) în timpul alăptării. De asemenea, este necesară evitarea expunerii la soare în timpul tratamentului cu leuștean, deoarece planta conține furanocumarine, ce pot induce fotosensibilitatea.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel