Sari la conținut

Liniile de urgenţă, asaltate de bucureşteni. Peste 5.500 de solicitări la Ambulanţă în doar 4 zile!

canicula
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Masuri de protectie pe canicula

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov a înregistrat, în ultimele patru zile, 5.542 solicitări, dintre care 3.462 pentru persoane care au prezentat urgenţe de cod roşu şi cod galben.

„În ultimele patru zile de caniculă, au fost înregistrate şi efectuate la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov 5.542 de solicitări. Dintre acestea, 3.462 de cazuri au fost urgenţe de cod roşu şi cod galben. Au fost şi 490 de persoane care se aflau în loc public când au avut nevoie de ambulanţă.

Un număr de 80 de persoane au prezentat lipotimii, respectiv senzaţie de pierdere a stării de conştienţă, iar 39 de persoane au prezentat sincope, chiar şi-au pierdut starea de conştienţă pentru puţin timp”, a declarat managerul SABIF.

ambulanta
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

În ultimele 24 de ore s-a înregistrat o creştere a numărului de solicitări cu aproximativ 6% faţă de ziua precedentă, a precizat Alis Grasu pentru Agerpres. Astfel, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 1.462 de solicitări, dintre care 856 urgenţe de cod roşu şi cod galben, 134 de cazuri în loc public, 19 lipotimii şi 13 sincope.

Recomandările Ministerului Sănătăţii pentru zilele caniculare

Ministerul Sănătăţii a făcut mai multe recomandări pentru populaţie pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu caniculă. Astfel, nu se recomandă, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11,00 – 18,00.

„Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius.

Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine).

Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă”, sunt câteva recomandări în perioadele de caniculă.

De asemenea, se recomandă în aceste perioade să se bea zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete.

Consumaţi un pahar de apă la fiecare 15 – 20 de minute

În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

„Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice.

Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă. Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).

Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită. Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate”, sunt alte recomandări.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel