Sari la conținut

„Litoralul de la munte” în cea mai renumită stațiune balneo-climaterică de pe valea Oltului,

Stațiunea Călimănești-Căciulata
Sursă foto: Complex Turistic Casa Românească, Călimănești Căciulata
Stațiunea Călimănești-Căciulata, cea mai renumită stațiune balneo-climaterică de pe valea Oltului

Stațiunile renumite de altă dată au redevenit atrăgătoare pentru turiștii români, care au renunțat la vacanțele de la mare din cauza riscului de îmbolnăvire cu E.coli. Stațiunile balneoclimaterice sunt cele mai bune și avantajoase soluții nu doar pentru pensionari ci și pentru tinerii care vor să se bucure de aerul proaspăt și curat.

Stațiunea Călimănești Căciulata a devenit un punct de atracție din ce în ce mai frecventat în ultimii doi ani.

Această stațiune s-a clasat pe locul al doilea în competiția „Destinația Anului” la categoria „Stațiuni turistice”, după Mamaia. Călimănești Căciulata se află la aproximativ 85 de kilometri distanță de Sibiu, 200 km de București și doar 20 km de Râmnicu Vâlcea. Stațiunea este una dintre cele mai râvnite destinații din țara noastră. Este important de precizat că mare parte din clădirile stațiunii au fost restaurate, potrivit EVZ.

Pe lângă faptul că este cea mai mare bază de tratament balnear din Oltenia, stațiunea este atractivă deoarece are o istorie care se scrie încă de pe vremea romanilor. Turiștii vor găsi în această stațiune balneară două parcuri acvatice și foarte multe bazine cu apă termală, care se află atât în incinta hotelurilor, pensiunilor și caselor de vacanță cât și în afara lor.

Tratamentele de care te poți bucura în Stațiunea Călimănești Căciulata

Stațiunea Călimănești-Căciulata, cea mai renumită stațiune balneo-climaterică de pe valea Oltului, este disponibilă pentru tratamente pe tot parcursul anului.

Tratamentele naturale pentru diverse afecțiuni pornesc de la climatul blând, fără mari variații de temperatură și de la izvoare de ape minerale sulfuroase, clorate, bromate, cu sodiu, calciu, magneziu.

Acestea au fost descoperite în anul 1827 și au concentrație, compoziție chimică și temperatură variabile, fiind hipotonice.

Unele dintre izvoarele cu ape minerale atermale și termale sunt folosite pentru cure interne, iar băile minerale, pulverizații, inhalații, irigații sunt utili în tratamente interne ale afecțiunilor gastro-intestinale, de rinichi, metabolice și nutriție sau în cure externe (băi calde sau reci) benefice în cazul bolilor terapeutice.

Cură internă

  • Boli ale aparatului digestiv (gastrită cronică cu hiper și hipoaciditate, constipație cronică, colită cronică, boală ulceroasă – ulcer gastric și duodenal fără complicații, sechele stomac operat, enterocolopatii cronice nespecifice);
  • Boli ale veziculei și căilor biliare (dischinezie biliară, colecistită cronică ce prezintă sau nu calculi, hepatită cronică postvirotică sau mixtă stabilizată, sechele post colecistectomie, pancreatită cronică);
  • Afecțiuni dismetabolice: hiperuricemii, dislipidemii, diabet zaharat compensat;
  • Afecțiuni ale rinichilor și căilor urinare: litiază și microliază urinară cu sau fără infecții, pielonefrite cronice ascendente, pielocistite.

Cură externă

  • Afecțiuni ale aparatului locomotor (afecțiuni reumatismale degenerative – spondiloză cervicală, lombară și dorsală, artroză, poliartroză; afecțiuni degenerative articulare ale omului vârstnic;
  • afecțiuni reumatismale inflamatorii – stări alergice articulare după reumatism articular acut sau după infecții de focar; afecțiuni reumatismale abarticulare – tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrită scapulohumerală, afecțiuni posttraumatice – după entorse, luxații și fracturi; afecțiuni neurologice periferice – pareză, sechele ale poliomielitei, nevralgii, nevrite, sciatalgii);
  • Afecțiuni ginecologice cronice netuberculoase – sindrom ovarian cauzat de menopauză, anexite, metroanexite cronice, sterilitate;
  • Afecțiuni ale căilor respiratorii superioare – rinofaringite, sinuzite cronice, afecțiuni bronhopulmonare cronice netuberculoase: bronșită cronică, astm bronșic;
  • Boli ale aparatului cardio-vascular.
  • Tratamentul parenteral se face pe bază de injecții intramusculare cu apă sulfuroasă în cazul bolilor alergice.
  • De asemenea, se aplică și tratamente de mare eficacitate cu GEROVITAL H3, ASLAVITAL, PELL-AMAR, BOICIL FORTE.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel