duminică, mai 10, 2026
13.7 C
București

Luna Iulie aduce facturi duble: ce scumpiri vor afecta românii

Luna iulie aduce vești proaste pentru români, odată cu dispariția plafonărilor la energie, alimente și RCA, însoțite de noi taxe propuse de Guvernul Bolojan. Astfel, facturile vor crește semnificativ, alimentele și asigurările auto vor fi mai scumpe cu cel puțin 5%, iar prețul carburanților ar putea crește din cauza majorării accizei.

Vara aceasta se anunță o perioadă cu scumpiri în lanț. De la 1 iulie, dispar plafonările adaosului comercial, iar coșul de bază va fi afectat direct. Industria estimează o creștere de cel puțin 5% la prețurile pentru pâine, făină, ulei, lapte sau carne. Scumpirile ar putea fi și mai mari, având în vedere că piața energiei se liberalizează simultan, iar costurile energiei vor urca pe întreg lanțul de producție.

Citeste si…

„Sunt o mulțime de procesatori, de producători, care în procesul tehnologic folosesc foarte multă energie. Pâinea e coaptă cu energie electrică. Vă dați seama cum vor crește prețurile. Problema cea mai mare este că nu știm cât vor crește, nu știm unde se oprește prețul la energie”, a declarat Feliciu Paraschiv, vicepreședinte AMC, potrivit Antena 3 CNN.

Schema consumatorilor vulnerabili – incertă

Tarifele furnizorilor pentru energie încep de la 1,04 lei și pot ajunge până la 2 lei pe kWh, depășind plafoanele actuale. Aceasta se traduce în facturi mai mari, uneori chiar duble, pentru aproximativ 5 milioane de români care beneficiază acum de un preț plafonat de 0,68 lei pe kWh.

„Deci la un 50 lei sub plafon poți să ajungi la o factură de 100-110 lei. Depinde și ce ofertă îți alegi. Oamenii trebuie să știe că pot opta pentru schimbarea furnizorului. Se poate face în 21 de zile”, a explicat Dana Daraban, director ACUE.

Citeste si…

Deși liberalizarea pieței este iminentă, schema de protecție pentru consumatorii vulnerabili rămâne nesigură. Nu s-a stabilit încă suma compensațiilor, ci doar criteriile de eligibilitate: persoanele singure cu venituri de până la salariul minim și familiile cu venituri de până la 1.800 lei pe membru.

Scumpiri și la asigurările RCA

Tot de la 1 iulie dispare plafonarea tarifelor RCA, ceea ce va duce la creșteri de cel puțin 5% la asigurările auto. Șoferii cu polițe în valoare de 2.200 lei vor plăti cu aproximativ 110 lei în plus, iar cei cu polițe peste 4.000 lei vor avea scumpiri de circa 200 lei.

Carburanții – prețuri în creștere?

Plinul mașinii ar putea deveni mai costisitor dacă Guvernul va majora acciza cu 10%, așa cum este prevăzut în planul de guvernare. Această majorare ar putea adăuga aproximativ 10 lei la un plin de motorină și 9 lei la unul de benzină.

Citeste si…

Prisăcaru Theona
Prisăcaru Theonahttps://www.doctorulzilei.ro/
Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Fructul banal și ieftin cu efecte surprinzătoare asupra tensiunii și acidului uric

Tensiunea arterială reprezintă forța cu care sângele apasă asupra...

Profeția care dă fiori în România! „Noul Nostradamus” avertizează asupra unor schimbări dramatice în viitor

O nouă serie de interpretări atribuite așa-numitului „Nostradamus modern”...

Alimentul consumat zilnic care poate crește riscul de cancer hepatic și gută. Avertismentul specialiștilor

Cancerul hepatic rămâne una dintre cele mai periculoase afecțiuni,...

De ce somnul continuu și suficient este esențial pentru sănătate și energie zilnică

În timpul etapelor profunde ale somnului, un sistem specializat...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Semnal de alarmă pentru cei care cumpără orez din magazine: ce urmează

Orezul, unul dintre cele mai consumate alimente la nivel...

Citește și