Mai mult de 1700 de medici au beneficiat de formare profesională de specialitate în cadrul unui proiect al Societății Române de Reumatologie

Proiectul ”Formare profesională pentru implementarea noilor tehnologii în sistemul de sănătate” derulat de Asociația Medicală Română prin Societatea Română de Reumatologie a avut peste 1700 de beneficiari, medici rezidenți, specialiști sau primari cu preocupări în tratrea afecțiunilor musculoscheletale din următoarele specialități: reumatologie, balneofizioterapie, neurochirurgie, dermatologie, medicină internă, medicină de familie, radiologie și imagistică medicală, gastroenterology, imunopatologie, neurologie, ortopedie și endocrinologie.

”Medicina evoluează atât de rapid încât cunoştinţele dobândite în anii de facultate suferă un grad de perimare şi acest lucru devine o dată mai evident sub presiunea dezvoltării ideilor despre sănătate şi a diversităţii mijoacelor puse în operă pentru protejarea acesteia. Răspunsul la acestă  provocare este educaţia medicală continuă”, a declarat prof. dr. Horaţiu D. Boloşiu, managerul proiectului.

Prof. Boloșoiu a mai explicat că acest program educaţional și-a propus să contribuie la apropierea dintre ofertanţii de date  obţinute prin diferite mijloace tehnologice şi practicienii beneficiari, astfel încât fiecare să-şi  înţeleagă mai bine menirea şi, de ce nu, să-şi împrumute reciproc unele competenţe pe parcursul itinerariului lor profesional

Obiectivul general al proiectului a fost creşterea nivelului de competenţe pentru utilizarea noilor tehnologii în sistemul de sănătate din România prin promovarea şi furnizarea de educaţie medicală continuă interdisciplinară.

În cadrul proiectului au fost organizate 8 simpozioame, câte unul în fiecare zonă de dezvoltare, a fost creată și implementată o platformă de e-learning cu 20 de module de curs, s-au creat 9 baze de date, o bibliotecă virtuală, un forum media și s-au încheiat un număr de 5 parteneriate cu instituții europene de profil.

286 de absolvenți au benefiat de ore de educație medicală, iar site-ul proiectului www.performed.ro a furnizat săptămânal informație diversă pe domeniul medical.

Participarea la toate activitățile din cadrul proiectului a fost acreditată de Colegiul Medicilor din Româniacu punct EMC.

 

Recent Posts

DIETA miraculoasă care poate preveni apariţia bolii Alzheimer

Nutriția poate juca un rol major în ceea ce privește sănătatea creierului, motiv pentru care…

6 minute ago

Distincţie specială primită de Spitalul Dr. C.I. Parhon din Iaşi

Spitalul Clinic "Dr. C.I. Parhon" este prima unitate medicală din Iaşi şi cea de-a doua…

35 de minute ago

Horoscop 1-15 mai 2024, Cristina Demetrescu. Un eveniment UNIC

Cristina Demetrescu, astrolog, a făcut previziuni astrale pentru primele două săptămâni din luna mai. Previziuni…

o oră ago

ANM, prognoză meteo pentru perioada 29 aprilie – 12 mai 2024: Vremea se răcește din nou

ANM, prognoză meteo pentru perioada 29 aprilie - 12 mai 2024: Vremea se răcește din…

2 ore ago

Boala somnului

Boala somnului. Narcolepsia sau Sindromul Gelineau este boală rară. Denumită și boala somnului, tulburarea cronică…

2 ore ago

O problemă a unghiilor, semn mai puțin cunoscut al cancerului

O problemă a unghiilor, semn mai puțin cunoscut al cancerului! Anumite modificări ale unghiilor pot…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului