Sari la conținut

Mărturisiri cutremurătoare a unuia din cei mai iubiți tineri din România: „Am căzut într-o depresie puternică pe care până acum am ascuns-o tuturor. Am slăbit 17 kg și am devenit bulimic. Mi-am pierdut orice motivație”

Unul din cei mai iubiți și admirați tineri din România, care a reușit să construiască un adevarat imperiu la doar 22 de ani a făcut o serie de mărturisiri cutremurătoare, pentru a trage un semnal de alarmă în rândul tinerilor.

Sebastian Dobrincu – investitorul de la „Imperiul leilor” a vorbit despre lupta cu depresia.

Deși a lăsat să se vadă în social media o viață perfectă, acesta a mărturisit că nu și-a dorit să îi descurajeze pe tinerii aflați la început de drum.

Sebastian Dobrincu, în vârstă de 22 de ani, își dorește ca cei tineri să învețe din situația prin care el a trecut și recunoaște că a greșit că a ascuns-o atât timp.

„Am o mărturisire de făcut.

De când sunt persoană publică, am încercat întotdeauna să nu afișez traumele și părțile nefericite ale vieții mele. De ce? Mi se părea irelevant pentru publicul larg, cu atât mai mult când mulți tineri mă luau drept reper. Arătând laturile mai puțin fericite ale succesului meu eram convins că îi voi descuraja pe cei care și-ar dori să îmi calce pe urme – iar dorința mea era fix opusul – să îi motivez să reușească.

Târziu am realizat ce greșeală am făcut. Publicul și presa au romantizat povestea mea de viață. Am fost mereu portretizat drept geniul care trăiește viața perfectă, ca rezultat al muncii lui. Când și mie mi s-a implantat în creier narativul ăsta, m-am pierdut pe mine. Când din invidie cineva nu credea povestea mea, mă simțeam cu atât mai mândru. Nu mai știam cine sunt sau ce îmi doresc, iar presiunea de a poza într-o poveste perfectă de succes m-a făcut să îmi pierd identitatea.

„Am slăbit 17 kg și am devenit bulimic”

Am căzut într-o depresie puternică pe care până acum am ascuns-o tuturor, de la familie și apropiați până la publicul larg. Am început să nu mai pot dormi și mânca, am slăbit 17 kg și am devenit bulimic. Mi-am pierdut orice motivație. Nu mă mai entuziasma nici succesul, nici banii, nici faima. Am lichidat mare parte din acțiunile și investițiile mele, mi-am delegat responsabilitățile și am abandonat orice proiect aveam în derulare.

Mă trezeam dimineața într-o casă de $4M în Los Angeles, mergeam singur pe plajă și stăteam acolo până seară, uitându-mă la cer. Eram atât de trist, însă lumea mă vedea atât de împlinit, iar fiecare laudă sau apreciere, mă îngropa și mai tare. Țineam tot în mine și nu îndrăzneam să alterez imaginea perfecta din ochii oamenilor.

„Nu există poveste de succes fără sacrificii și eșecuri”

Aveam tot ce își putea dori cineva. Eram sănătos, făcusem milioane pe munca mea, eram înconjurat de oameni importanți care mă respectau și aveam mult timp liber. Însă eventual nu mă mai entuziasma nimic.

Ce poți învăța din povestea mea? Ascunzându-ți nefericirea, naști demoni în tine. Nu există poveste de succes fără sacrificii și eșecuri. Succesul, de orice fel, este o punte alunecoasă pe care te pierzi foarte ușor. Rămâi tu însuți indiferent de parcurs și s-ar putea să eviți situația mea. ”, a scris Sebastian Dobrincu pe una dintre rețelele de socializare.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel