Sari la conținut

Măsură unică a Ministerului Sănătății: va rambursa cheltuielile pentru prezervative. Unde se întâmplă și care sunt condițiile

Cheltuielile pentru anumite prezervative vândute în Franţa vor fi de acum înainte rambursate pe bază de reţetă medicală, în cadrul unei campanii care sprijină lupta contra SIDA, a declarat marţi ministrul Sănătăţii din această ţară, Agnes Buzyn, pentru France Inter.

Potrivit AFP, această rambursare vizează o marcă specială, ce va putea fi prescrisă de către medici, a adăugat ministrul francez, fără să numească brandul în cauză.

„Există un dispozitiv medical care se numeşte prezervativ, ce a fost evaluat de Înalta Autoritate pentru Sănătate, care a emis un aviz favorabil pentru rambursarea cheltuielilor în cazul unei mărci de prezervative la un cost foarte fiabil”, a explicat Agnes Buzyn.

Potrivit ministrului francez, „va fi posibil de acum înainte, dacă eşti un tânăr sau dacă prezinţi riscuri specifice – sau nu -, dacă eşti femeie sau bărbat, să mergi la medicul tău de familie şi să beneficiezi de prezervative cu cost rambursat pe bază de reţetă medicală”, scrie Agerpres.

„Astăzi, depistăm în fiecare an aproximativ 6.000 de cazuri noi (de persoane seropozitive, n.r.), (…) în special în rândul tinerilor, aproximativ 800-1.000 de cazuri noi în rândul oamenilor cu vârste mai mici de 25 de ani, care utilizează adeseori prezervativul la primul lor raport sexual, dar nu şi în timpul următoarelor raporturi sexuale”, a subliniat Agnes Buzyn.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel