Sari la conținut

Medic botoșănean, mărturii cutremurătoare: „Am avut Covid, era să mor. Mă chinuiam atât de mult încât mi-am rugat colegii să mă omoare”

Medic botoșănean, mărturii cutremurătoare: „Am avut Covid, era să mor. Mă chinuiam atât de mult încât mi-am rugat colegii să mă omoare”.

Șeful Secției de Chirurgie generală de la Spitalul Judetean de Urgenta Botoșani, medicul Iulian Preda a mai vorbit despre situația din aceste zile grele de pandemie la spitalul unde lucrează. Personalul medical se află sub o presiune de nedescris, a precizat medicul.

„Încerc să-i conving pe cât mai mulți să se vaccineze, acum este o soluție. Capacitatea noastră de a munci, pe primul loc sunt ATI-știi, infecționiștii, cei de la Ambulanță, SMURD, ei duc greul acestei pandemii. Noi o ducem și noi, dar mai puțin.

(…) Suntem supraîntinși, au rămas câteva oaze non-COVID. Pe secția de Chirurgie generală sunt 5 secții de chirurgie, la etajul 7, la Ortopedie este și secția de Chirurgie plastica, au rămas un pic în Cardiologie, Neurologie, Oncologie, care nu sunt COVID, în rest, spitalul este COVID. Ma refer la tot nivelul care e Spitalul județean Botoșani”, a declarat Iulian Preda, potrivit Realiatea TV.

Medic botoșănean, mărturii cutremurătoare: „Am avut Covid, era să mor. Mă chinuiam atât de mult încât mi-am rugat colegii să mă omoare”

Coordonatorul măsurilor anti-covid din județul Botoșani a făcut mărtirisiri cutremurătoare despre momentele cumplite prin care a trecut în urmă cu un an când le-a cerut colegilor săi să-l omoare pentru a scăpa de suferință:

„Eu am trecut prin această boală, era să mor. Nu doar că m-am gândit, m-am și rugat să mor, atât de rău mi-a fost, și mă chinuiam atât de mult încât mi-am rugat colegii să mă omoare. Unii au spus că vorbeam așa din cauza lipsei de oxigen la creier, dar de câteva ori le-am și spus ce combinație de medicamente să facă pentru a obține “succesul deplin”.

Nu m-au lăsat, colegii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași m-au salvat. Am fost pe secția domnului doctor Florin Roșu și apoi la doamna doctor Gabriela Miftode. 12 zile la terapie intensivă, 11 zile cu cortul în cap, absolut îngrozitor. 38 de zile cu totul, iar acum vin unii să îmi spună în față că nu există Covid”, a declarat medicul Iulian Preda, potrivit presei locale.

Iulian Preda este de părere că pentru cei care neagă existența virusului și a eficienței vaccinului anti-covid ar trebui difuzate imagini cu „un puternic impact emoțional” pe toate canalele media.

„Cei din presă ar trebui să filmeze mai multe imaginii cu pacienți cu forme medii si severe. Până acum am avut sentimentul că totul a fost blurat, acoperit, să nu stimuleze negativ imaginația unuia sau a altuia. Cred ca este momentul să spunem adevărul exact așa cum este. Cu morți, cu suferință și tot ce presupune”.

„Moartea trebuie să fie înconjurată de decență”

De vină pentru situația creată sunt și așa-numiții influenceri. Pentru toția aceștia, Iulian Preda propune o discuție cu bolnavii care știu că vor muri.

„Unii oameni, nepregătiți, preoți, chiar doctori, ziariști, soții de vedete, tot felul de așa-ziși influenceri, ca să-și umple timpul, și-au găsit tot felul de veleități pompând tot felul de prostii pe piața informațională, iar lumea a tot preluat aceste prostii.

Presa, pe de altă parte, a greșit foarte mult, în căutarea senzaționalului, a preluat și rostogolit aceste informații. Poate ar fi trebuit să fie prezentate ambele variante, atunci când erau preluate articole ale celor împotriva vaccinului, să se prezinte și un punct de vedere al celor pentru vaccin.

Trebuia să fie prezentate și acele părți, cu morții, cu oamenii care știu că vor muri, cu disperarea lor, asta este adevărata poveste a Covidului. Am prieteni care mi-au zis „arată-mi și mie un bolnav de Covid”, „arată-mi și mie un mort de Covid”, „unde sunt morții de Covid?”.

Ca și când atunci când moare unul de Covid ar trebui să fie înfipt într-un proțap și purtat prin tot orașul să spunem „uite, dom´le, ăsta are Covid”. Moartea trebuie să fie înconjurată de decență, familia să-i îndeplinească tradiția cuvenită, în funcție de religie”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel