Categories: Ştiri sănătate

Medic, concediat pentru că oferea scutiri false de la purtarea măștilor pentru elevi, contra cost

Medic, concediat pentru că oferea scutiri false de la purtarea măștilor pentru elevi, contra cost

În contextul începerii noului an școlar, purtarea măștilor de protecție în sălile de clasă este unul dintre cele mai controversate subiecte în SUA. Guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, a declarat într-o conferință de păresă că își dorește ca elevii să nu mai poarte măștile în școli și că rămâne la latitudinea părinților acest subiect.

Un judecător urmează să se pronunțe în cursul zilei de azi, în această speță. Până atunci, în Statele Unite, este valabilă legea cere ca elevii să poarte măștile în clasă, cu excepția cazului în care există un motiv medical.

Medic, concediat pentru că oferea scutiri false de la purtarea măștilor pentru elevi, contra cost

Astfel, un doctor din Florida a fost concediat din spitalul în care lucra, pentru că ar fi oferit părinților documente medicale prin care copiii erau scutiți de la purtarea măștilor de protecție în clasă.

Brian Warden este specialist în medicină de urgență și a absolvit Școala de Medicină a Universității Temple în 2018. Apoi a finalizat o rezidență de trei ani la Spitalul Universitar Thomas Jefferson din Philadelphia, înainte de a se muta în Florida.

Warden a postat serviciul pe care îl oferea pe un grup de Facebook anti-mască „Parents Against Masks”.

Într-o postare, el a spus: „Părinți din comitatul Leon din Florida: trimiteți-mi un mesaj privat dacă aveți nevoie de o scrisoare de scutire medicală pentru copilul dumneavoastră”.

El ar fi oferit scutirile medicale pentru 50 de dolari. A avea o astfel de scrisoare este unul dintre singurele moduri în care părinții își pot scuti copii de purtarea măștilor în orele de curs, în acest moment. 

Cel puțin opt districte școlare din Florida au sfidat decizia guvernatorului, inclusiv comitatul Leon, unde lucra Warden, potrivit meaww.com.Cazurile de COVID-19 sunt în creștere în Florida, din cauza tulpinii Delta. Numărul infectărilor și al deceselor este cel mai mare de la începutul pandemiei.

Tulpina Delta afectează din ce în ce mai mulți copii.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

5 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

6 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

6 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

7 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

7 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

8 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic