Sari la conținut

Medic: ”Dacă vă confrunați cu constipația, faceți neapărat acest test!” Analizele uzuale vă pot salva viața

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Analize uzuale. Nu amânați evaluarea anuală a sănătății, dacă nu ați reușit să o faceți deja în 2019. Este sfatul tuturor medicilor către orice persoană precupată de menținerea unei stări de bine pe termen lung. Testările anuale sunt o bună ocazie pentru a evalua starea diverselor organe și sisteme din organism.

Programele actuale de analize și investigații sunt concepute astfel încât să țină cont de vârstă, gen și factorii de risc pentru diverse boli precum moștenirea genetică, fumatul sau excesul ponderal. 

“Pentru femeile cu vârsta între 20 la 30 de ani, pachetul de screening include o consultație de medicină internă, o consultație ginecologică, în care este inclusă o ecografie transvaginală, cu efectuarea examenului Papanicolau, o ecografie abdominală, una tiroidiană și una de sân, alături de un pachet de bază de analize de sânge.

Prevenție și depistare precoce

Dacă avem suspiciuni în privința unei posibile probleme de sănătate, continuăm cu alte teste și investigații. Apoi, în intervalul de vârstă 30-40 de ani, se pot adăuga, pe lângă investigațiile recomandate în intervalul 20-30 de ani, markerii tumorali, cei hepatici. La grupa de vârstă 40-50 de ani, se adaugă un consult cardiologic, un EKG, mamografia și consultul gastroenterologic.

Dacă este necesar, se pot face mai departe colonoscopia sau endoscopia, la indicația medicului specialist. După vârsta de 50 de ani, colonoscopia devine obligatorie. Pe lângă aceste investigații, se pot face consultul dermatologic, radiografia toracică sau testul pentru HPV”, descrie tabloul testelor și investigațiilor recomandate femeilor dr. Delia Grecu, medic specialist medicină internă în cadrul Spitalului Onco Card. 

La ora actuală, medicina pune accent deosebit pe prevenție și depistare precoce. Iar pachetele de teste anuale susțin aceste principii pentru că pot pune în evidență boli grave la debut, cu șanse maxime de vindecare.

“În cazul bărbaților, la grupa de vârstă 20-30 de ani, pachetul de screening include o consultație de medicină internă, o ecografie abdominală, una tiroidiană și setul de bază de analize de sânge. În intervalul, 30-40 de ani, se adaugă consultul cardiologic și EKG-ul, apoi în intervalul 40-50 de ani, se adaugă consultul gastroenterologic și markerii tumorali pentru prostată (testul PSA).

În funcție de situație, la indicația medicului specialist, se mai pot face un CT sau o colonoscopie virtuală. După vârsta de 50 de ani, colonoscopia devine obligatorie, iar la indicație medicului specialist, se pot face și alte teste precum endoscopia, markerii hepatici sau testul de efort”, completează specialistul recomandările în privința bărbaților. 

Analizele uzuale ne pot salva viața

Testele și analizele trebuie făcute și după 60 de ani, mai ales că înaintarea în vârstă este asociată cu un risc crescut de cancer, boli cardiovasculare și diabet. În momentul în care anumite teste au valori modificate, medicii pot recomanda investigații suplimentare.

“Datorită acestor pachete de prevenție, am ajuns să depistăm și cancere la debut, chiar în lipsa unor simptome. Cu cât stadiul este mai mic, cu atât mai bune sunt șansele de supraviețuire pe termen lung. În stadiul 1, 2, putem avea o speranță de viață la 5 ani de chiar 95 la sută în multe din cancere.

Din analizele propuse în pachetele de screening, hemoleucograma ne poate orienta spre o eventuală anemie sau chiar o leucemie, dacă există valori modificate ale leucocitelor. Modificarea transaminazelor ne poate orienta către o posibilă afecțiune hepatică.

Ureea și creatinina modificate ne pot orienta către o posibilă afecțiune renală. Testul hemocult pozitiv, acea sângerare neobservabilă cu ochiul liber prezentă în scaun, corelat cu tulburările de tranzit intestinal, poate semnala o suferință digestivă care trebuie investigată și diagnosticată printr-o colonoscopie virtuală, de exemplu. În plus, prezența Helicobacter Pylori în scaun trebuie urmată de tratament pentru că, în timp, infecția e un factor de risc pentru cancerul gastric”, avertizează medicul Delia Grecu.

Cancere fără simptome alarmante

Există anumite categorii de persoane care ar trebui să fie mult mai atente la starea lor de sănătate. Astfel, excesul ponderal, fumatul, sedentarismul, dietele bogate în grăsimi și carbohidrați, bolile cardiovasculare și cancerele la rudele de gradul 1 ar trebui să fie tot atâtea motive pentru a respecta programele de teste și investigații. Însă și anumite simptome trebuie să aducă urgent pacienții la medicul.

“Scăderea inexplicabilă în greutate, lipsa apetitului, o stare de oboseală nejustificată, o sângerare la orice nivel sunt simptome care nu trebuie neglijate și trebuie semnalate medicului. Sângerarea, în general, sperie și aduce pacienții la doctor. O subfebră persistentă, o febră care nu trece ar trebui să ne atragă atenția că este ceva în neregulă în organism.

O modificare de tranzit intestinal, perioadele de constipație care alternează cu cele de diaree, modificările alunițelor, orice leziune nou apărută pe piele, care nu se vindecă, sunt tot atâtea motive pentru a veni la medic, în afara programelor de screening.

Echipele medicale diagnostichează cazuri de cancer, chiar dacă simptomele semnalate de pacienți nu sunt întotdeauna foarte alarmante. De aceea, eu recomand ca oricare dintre simptomele menționate să fie investigate suplimentar printr-un set de analize și prin alte teste precum ecografia, radiografia, tomografia sau rezonanța magnetică, set de investigații care să ne arate originea acelor simptome”, afirmă specialista.

Colonoscopia virtuală

La ora actuală, multe dintre cancere se tratează cu succes dacă sunt depistate în stadiu incipient. De asemenea, succesul terapiei este dictat și de abordarea cazurilor în cadrul comisiilor oncologice. Evaluarea medicului de medicină internă, în cadrul pachetelor de teste și analize anuale, este un prim pas către diagnosticările la timp ale bolilor maligne. Un rol important îl are colonoscopia.

“Dacă o persoană se confruntă cu episoade de constipație care alternează cu cele de diaree, cu o scădere în greutate inexplicabilă sau are un test hemocult pozitiv, dacă are rude de sânge care au avut cancere de colon, atunci recomandăm colonoscopia virtuală fie când apar simptomele menționate, fie mai devreme de 50 de ani. Colonoscopia virtuală se recomandă și dacă există afecțiuni inflamatorii, precum polipii, care trebuie monitorizați permanent.

De asemenea, trebuie să fie atente la starea de sănătate și persoanele care consumă carne în exces sau au exces ponderal, pentru că au un risc crescut de cancere digestive. Colonoscopia virtuală este mai ușor de tolerat, dar are și minusuri: leziunile sub 10 mm nu pot fi vizualizate prin această metodă. În momentul când vrem să biopsiem un polip sau orice altă leziune, pentru analiza histopatologică, prin colonoscopie virtuală, nu putem face aceste manevre. În aceste situații, recomandăm colonoscopia clasică”, explică medicul Delia Grecu.

În contextul creșterii numărului de pacienți cu afecțiuni maligne, medicii recomandă renunțarea la obiceiurile nocive precum fumatul sau excesul de alcool, factori de risc pentru cancere. De asemenea, orice tuse care persistă, care nu trece în 2-3 săptămâni, trebuie investigată la medic. Dieta echilibrată, mișcarea făcută constant, evitarea fumatului, a excesului de alcool și prevenirea infecțiilor cum sunt cele cu HPV, Helicobacter pylori sau hepatite sunt tot atâtea metode pentru a reduce substanțial riscul de cancer.

“Aș sfătui pe oricine să aibă un stil de viață cât mai sănătos, să consume fructe, legume, fibre, să se hidrateze corect, să facă minimum 30 de minute de mișcare pe zi, să evite alcoolul, să renunțe la fumat, să-și mențină greutatea optimă, să se odihnească. Toate acestea împreună, alături de respectarea programului de analize și investigații anuale, sunt de ajutor pentru a avea o viață sănătoasă și a depista cancerele într-o formă incipientă”, concluzionează medicul Delia Grecu.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel