Sari la conținut

Medic ORL: sezonul alergiilor și purtarea măștii de protecție. Cum ne influențează sănătatea?

sezonul alergiilor
Sursa foto: arhiva Doctoul Zilei
Cum pot fi gestionate simptomele alergiilor sezoniere

Medicul ORL Ioana Voida ne explică beneficitatea purtării măștii de protecție în sezonul alergiilor. Masca de protecție ne protejează nu numai de infecția cu SARS-CoV-2, ci și de poleni, mai ales pe persoanele care se știu cu alergie.

Conform medicului ORL, de când pandemia de coronavirus, o dată cu purtarea măștii, au scăzut și numărul cazurilor de persoane cu alergii.

„Nu numai că masca era bună, ci este foarte bună. În anul trecut de pandemie, ca și anul acesta am avut mai puțini pacienți pe care îi cunoșteam ca fiind alergici la polenuri sau la aeroalergeni, la acarieni, chiar și la mucegaiuri, însă cu purtarea măștii au fost mul mai puțini. Această afecțiune cronică nu ne face viața deloc ușoară, cu nasul înfundat este greu să trăiști.

În ce condiții este indicat să purtăm masca afară, dacă suntem alergici

În spațiile închise trebuie să o purtăm de frica acestei infecții virale cu Sars-CoV2. În spațiile deschise, dacă știm că suntem alergici la polenuri, putem să o purtăm și să facem celebrele spălături nazale mai frecvent. Putem să scăpăm, totuși, luând medicație înainte, profilactică. Să nu uităm că dacă știm la ce suntem alergici, putem să facem o profilaxie corectă.

Asta înseamnă că, cu două săptămâni înainte de sezonul respectivei polenizări, aproximativ, pentru că deja sezoanele s-au schimbat, vara nu mai este vară, primăvara nu prea a fost primăvară.

Ploaia ajută persoanele alergice

Ploia îi ajută pe cei alergici, deoarece spală polenurile și ne simțim oricum mult mai bine. Uscatul nu ne face bine, pentru că atunci vânturile uscate plimbă mai repede particulele foarte fine de polen și avem simptome mult mai puternice, chiar și oculare, nu numai cele nazale.

Spălăturile nazale și luarea unui antialergic oral sunt foarte sănătoase și ajungem să intrăm în sezonul de polen la care știm că suntem alergici cu un nivel de histamină și cu imunitatea dată puțin mai jos, astfel încât să nu ajungem să facem crize. Ăsta este target-ul nostru: să nu facem crize cu nas înfundat, cu strănuturi multiple, cu ochii umflași sau roșii.

Pe perioada alergiei și a sezonului, creștem antialergicul oral, facem spălături multiple, eventual punem picături de nas dacă este cazul. De multe ori, un tratament oral corect nu mai permite punerea picăturilor de nas și atunci scăpăm și de dependențele de picături.

Cum se fac corect spălăturile nazale

Există foarte multe feluri de a-ți spăla nasul. Părinții fac spălături nazale la nou-născuți cu ser fiziologic, cu seringa sau cu tot felul de device-uri. Există și filmulețe care ne învață cum să spălăm corect nasul. Important este să introducem suficient ser fiziologic, apă de mare, indiferent cum se numesc sau de care sunt.

Dacă ne facem noi spălături ca la bunica, cu apă sărată, un litru de apă fiartă și o lingură de sare, pe care o păstrăm într-o sticlă. Dacă nu avem posibilități și totuși ne simțim rău, putem să ne introducem direct apă în nas. Facem o spălătură la chiuvetă și tot este mai bine decât să păstrăm o zi întreagă polenul în nas. Corect este de două ori pe zi, dimineața și seara.

Cred că mulți o să păstrăm masca de protecție, mai ales dacă știm că nu ne este bine”, a spus medicul ORL Ioana Vodă, la „Sfat de Sănătate”

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel