Sari la conținut

Medic român, semnal de alarmă. „Medicina nu se învață de pe internet”

Medic român, semnal de alarmă. „Medicina nu se învață de pe internet”.

În contextul acestei crize sanitare, în care toată lumea a juns să-și dea cu părerea în probleme ce țin de medicină și cercetare, un cunoscut medic de la secția de terapie intensivă a transmis un semnal de alarmă pe pagina sa de Facebook.

Amin Zahra, de la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Ploiești, a povestit cât de precar era sistemul de sănătate din satul din Israel în care s-a născut. În mod similar, românul preferă să se trateze „după ureche”, deși medicii români sunt foarte competenți.

Medic român, semnal de alarmă. „Medicina nu se învață de pe internet”

„M-am născut și am crescut, într-un sat, mai retras aflat la 25 km de Ierusalim. La noi în sat era un medic generalist, sătul de viață și fără chef și un farmacist. Pentru noi, acel medic era totul.

Pentru orice mergeam la el, iar el avea în cap trei diagnostice clare: “te-a tras curentul, ai mâncat ceva stricat sau ai o cădere psihică.”

Am renunțat să mai mergem la el, după ce într-o zi mi-a dat două fiole de diazepam direct pe venă. Nu știa mama de ce nu mă mai trezesc, a văzut că respir și m-a lăsat în pace….Probabil, s-a bucurat și ea un pic de liniște.
Am apelat apoi la serviciile farmacistului, parcă era puțin mai strălucit. Mergeam la el și îi spuneam ce mă doare și îmi dădea pastile care veneau la pachet cu încurajările: “încearcă cu asta”, (parcă eram un șobolan de laborator).

Ne îndopăm cu tot felul de pastile, fără niciun diagnostic pus sau vreo analiză făcută.

Probabil, vă întrebați de ce nu mergeam la un specialist sau la spital??

Suntem cinci frați, mama mea și-a dedicat viața pentru a ne crește, iar tatăl meu a fost mai tot timpul plecat cu lucru.

Regula acolo este una simplă: „NU EȘTI ASIGURAT, NU PRIMEȘTI TRATAMENT”, iar să faci parte din sistemul privat, deja este vorba de utopie.

Pentru un părinte pe lângă grijile de zi cu zi există și grija/stresul de a nu ți se îmbolnăvi copilul, pentru că ești conștient că nu va avea parte de o îngrijire medicală “corectă”, iar în caz de urgență majoră nu știi nici dacă salvarea, va ajunge la timp.

Medic român, semnal de alarmă. „Medicina nu se învață de pe internet”

De ce vă povestesc asta, pentru că noi am trăit așa din lipsă de informații, din cauza unor situații de război, conflicte, starea de urgență în Ierusalim este la ordinea zilei și am acceptat să fim tratați cu o mare neglijență, și pentru că nu am avut de ales.

Același lucru se întâmplă și în România, doar că aici motivele sunt diferite.

Chiar dacă poate că mulți nu-și permit un tratament la un spital privat. Totuși dacă ajungi în spitalul de stat întâlnești medici foarte bine pregătiți, specialiști. Din păcate pacienții ajung târziu să fie văzuți de un medic, din motive precum: neîncrederea, frica .
Românul preferă să se tratează “după ureche”, cu tot felul de recomandări de la vecini, prieteni sau neamuri. Și când își dau seamă că aceste recomandări, nu sunt bune, ajung să apeleze la medic. Dar pe lângă problema principală din păcate ajung și cu efecte secundare.

Este trist, ca după atâția ani de școală, să fii sunat de aparținător și să ți se “recomande” ce tratament să administrez pacientului.

Oameni buni, vremurile s-au schimbat, acum putem avea acces la multe informații, dar totuși medicina nu se învață de pe internet.
Vă recomand să apelați la medic atunci când este cazul.
Chiar și în cazul unei simple răceli un tratament adecvat, poate face diferența!!!”, este mesajul

 

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel