miercuri, aprilie 8, 2026
11.9 C
București

Medic urolog cunoscut: ”Circumcizia îi protejează pe bărbați și pe partenerele lor de cancer”. În plus, femeile preferă bărbații circumciși

Cicumcizia protejează de cancer atât bărbaţii, cât şi pe partenerele lor, susţin medicii. Principalele motive ale circumciziei sunt cele religioase şi medicale, însă în unele cazuri bărbaţii decid să apeleze la bisturiu şi din motive estetice.

Procedura presupune îndepărtarea porţiunii retractabile a pielii ce acoperă vârful penisului, rezultatul fiind descoperirea permanentă a glandului penian. Intervenţia este făcută, de obicei, în copilărie sau la câteva zile de la naştere, din motive religioase, însă se poate realiza şi la maturitate.

Citeste si…

Femeile preferă bărbaţii circumcişi

Multe dintre femei şi mai ales cele din ţările vestice consideră că un penis necircumcis nu este atrăgător şi nici curat. În plus, bărbaţii nercicumcişi pot avea probleme în menţinerea prezervativului pe penis în timpul actului sexual, pentru că acesta are tendinţa de a aluneca odată cu prepuţul.

„Circumcizia are doar beneficii, atât pentru bărbat, cât şi pentru partenera sa, pentru că între piele şi gland se produce o secreţie care se numeşte smegmă şi care este cancerigenă pentru colul uterin al femeii’’, afirmă prof. dr. Dan Mischianu, medic urolog la Spitalul Militar Central Bucureşti.

Citeste si…

Scade riscul dezvoltării cancerului şi al infecţiilor

Igiena penisului circumcis este mai uşor de întreţinut şi scade riscul dezvoltării unei infecţii urinare: unul din trei bărbaţi necircumcişi suferă de infecţie urinară, pe când în cazul celor circumcişi, doar unul din 25 de bărbaţi se confruntă cu această problemă.

Nu e de neglijat nici faptul că riscul de a dezvolta cancer la prostată este cu 20% mai scăzut în rândul bărbaţilor circumcişi, ca şi cel de a contacta virusul papiloma uman, care poate fi o cauză a dezvoltării cancerului cervical.

Nu în ultimul rând, un studiu făcut în Africa şi publicat în New England Journal of Medicine a demonstrat că bărbaţii circumcişi au un risc cu 60% mai mic de a contacta virusul HIV.

Citeste si…

„Dacă este făcută la 6-7 zile de la naştere, cicumcizia este extrem de benefică pentru că bărbatul poate să-şi menţină o igienă locală riguroasă, ceea ce este esenţial pentru a evita apariţia infecţiilor.

Circumcizia se poate face şi la maturitate, însă apar uşoare neplăceri până când pacientul se obişnuieşte cu lipsa prepuţului, mucoasa glandului fiind uşor sensibilă. Am avut, de exemplu, un pacient de 39 de ani care deşi procrease şi avea trei copii, nu-şi decalotase glandul niciodată şi sub prepuţ ascundea un cancer supurat de gland care i-a cauzat şi moartea, la aproximativ două luni de când l-am descoperit”, exemplifică medicul urolog Dan Mischianu.

Citeste si…

„Din punctul meu de vedere, circumcizia are numai beneficii. La noi în clinică, avem cam 3-4 intervenţii săptămânal, printre care şi pacienţi care fac operaţia din cauza problemelor de sănătate.”
PROF. DR. DAN MISCHIANU, medic urolog

Scade plăcerea?

Cele mai frecvente complicaţii care apar în urma circumciziei sunt durerea, sângerarea şi infecţiile, mai ales dacă operaţia nu este făcută în condiţii sterile şi îngrijirea postoperatorie nu este corespunzătoare.

„Dacă este făcută într- un mediu chirurgical, în clinici de urologie sau chiar în ambulator cu anestezie rahidiană sau locală, nu există niciun risc major’’, afirmă profesorul de urologie Dan Mischianu.

Sunt voci care spun însă că expunerea constantă a glandului penian scade sensibiliatea la atingere. În plus, prepuţul e o zonă erogenă foarte importantă, iar lipsa lui scade plăcerea sexuală a bărbatului.

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Majoritatea adulților nu știu că acest aliment banal crește riscul de cancer de colon

Aproape jumătate dintre adulți nu știu că anumite alimente...

Punctul de pensie a scăzut de la 1 aprilie 2026. Cât pierzi lunar

O schimbare discretă, intrată în vigoare fără comunicat de...

Ești epuizat? Află dacă poți obține concediu medical pentru burnout

Pot fi stresul sau burnout-ul motive pentru concediu medical?...

5 alimente pe care NU ar trebui să le pui niciodată în frigider

Care sunt cele 5 alimente pe care nu trebuie...

Cum îți influențează proteinele vârsta biologică și ce greșeli să eviți

Echilibrul proteinelor joacă un rol crucial în procesul de...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

România începe testarea în masă pentru cancerul de prostată. Anunț INSP

România lansează primul program pilot de screening pentru cancerul...

Un os rupt, după 50 de ani, poate fi primul semn de cancer avansat

Mulți bărbați descoperă că au cancer de prostată avansat...

Citește și