
Medicamentul Părintelui Paisie Aghioritul pentru infecție urinară și prostată. Se ia timp de o lună

Părintele Paisie Aghioritul, unul dintre cei mai iubiți sfinți, a ajutat deseori oamenii care sufereau de diverse boli, cu recomandări de medicamente simple, naturale sau cu rugăciuni și schimbarea stilului de viață.
La ușa Părintelui Paisie erau mereu oameni din toate colțurile lumii care aștepta un cuvânt de binecuvântare, o privire, un zâmbet, un gest de înțelegere.
Sfântul Paisie Aghioritul considera că bolile apar datorită păcatelor, iar în starea de păcat în care trăiește lumea, este imposibil să nu existe boli grele.
Te-ar mai interesa: Testul de sânge care ar putea detecta boala Alzhei...
Potrivit cuviosul-paisie-aghioritul.blogspot.com, smeritul monah aghiorit nu primea niciodată bani sau daruri. Dacă i se oferea ceva de mâncare, împărțea acea mâncare oamenilor care se aflau în acel moment la el sau îi spunea celui care ii adusese mâncarea să o lase la poarta Colibei, ca să o ia ceilalți închinători.
Văzând ca s-a vindecat, bărbatul a recomandat apoi aceasta rețetă si altor cunoscuti ai săi care sufereau de infecție urinara și prostată, si s-au vindecat si ei cu aceasta reteta.
„Odată am avut infecţie urinară. În decursul unui an luasem de cinci ori antibiotice puternice. Şi de fiecare dată am făcut aceasta timp de o lună de zile. Dar fără nici un rezultat. În cele din urmă am mers la Stareţ să-i cer sfatul.
Te-ar mai interesa: Ce risc ai să faci infarct? Un indiciu vital poate...
-Ia orz curat, fierbe-l până se va desface bobul, şi bea numai zeama.
-Cât să beau?
-Bea cât vrei. Rău nu o să-ţi facă. Este şi întăritor. Curăţă tot sistemul… rinichii, vezica urinară. Să bei câte un pahar dimineaţa, la amiază şi seara.
-Pentru cât timp, Părinte?
– Ei!… bea timp de o lună.
Într-un termos mare, cam de un litru, puneam apă fiartă şi aruncam înăuntru o mână de orz, spălat mai dinainte de praf. Îl lăsam toată noaptea, iar dimineaţa îl strecuram şi beam zeama.
Te-ar mai interesa: Reţeta perfectă pentru curăţarea ficatului de toxi...
După cincisprezece zile m-am făcut cu desăvârşire bine şi nu am mai continuat tratamentul. Orzul a făcut o treabă mai bună decât antibioticele, fără să pricinuiască efecte negative”
Cuviosul Paisie Aghioritul i-a recomandat zeama de orz, tot pentru tratarea infectiei urinare, dar si ca intaritor al organismului, si pentru curatarea rinichilor si a vezicii urinare, si domnului Atanasie Rakovalis, autorul cartii „Parintele Paisie mi-a spus…”.
Te-ar mai interesa: Dupa aproape 200 de ani, s-a aflat ce boli a avut ...
Părintele i-a spus sa ia orz curat, sa-l fiarba pana cand se desface bobul si sa bea numai zeama – cate un pahar dimineata, la amiaza si seara – timp de o luna.
Parintele Paisie i-a spus chiar ca poate sa bea cat doreste din aceasta zeama de orz fiert, caci nu ii va dauna. Domnul Rakovalis marturiseste ca a folosit o alta varianta de zeama de orz (cel putin asa reiese din cartea in limba romana, mentionata mai sus, care este de fapt tradusa din limba greaca): intr-un termos cam de un litru punea apa fiarta, arunca inauntru o mana de orz, spalat dinainte de praf; il lasa toata noaptea, iar dimineata il strecura si bea zeama.
Te-ar mai interesa: Primul semn care anunţă cancerul de colon. Mergi d...
Dupa cincisprezece zile s-a vindecat complet, motiv pentru care nu a mai continuat tratamentul cu zeama de orz dupa cele cincisprezece zile.
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.
Urmăriți Doctorul Zilei și pe Google News.
Ne puteti de asemenea urmari si pe Telegram.