vineri, martie 13, 2026
3.6 C
București

Medicii atrag atenția. Obiceiurile zilnice care ”macină” oasele și articulațiile

 Obiceiurile zilnice care ”macină” oasele și articulațiile. Alimentația de tip fast-food, lipsa de mișcare sau orele puține de somn își pun amprenta asupra scheletului nostru. Oasele și tendoanele sunt afectate de stilul de viată haotic, avertizează medicii. Iată câteva obiceiuri zilnice care influențează sănătatea sistemului osos

La fel ca oricare parte a corpului, scheletul are nevoie de nutrienţi. Iar persoanele care consumă preponderent alimente de tip fast-food îşi pun în pericol întreg organismul, spun medicii, citati de Digi24.ro

„Alimentaţia dezechilibrată are un efect metabolic. Rezistenţa scheletului şi a cartilajului este dată de un echilibru fosfo-calcic. Adică sunt nişte minerale care trebuie să se depună în ţesutul osos, pe de o parte se depun, pe de altă parte se eliberează, sunt un fel de circuit continuu de reîmprospătare a ţesutului proteic, cât şi a mineralelor din os, care în felul acesta se primeneşte”, explică prof. dr. Radu Rădulescu, medic primar ortopedie

O alimentaţie dezechilibrată poate duce la ruperea echilibrului dintre partea proteică şi partea minerală, ceea ce se traduce printr-o rezistenţă scăzută a scheletului la fracturi, dar şi probleme la nivelul articulaţiilor.

„Proteinele, lipidele şi glucidele, alături de minerale şi vitamine, participă la SINTEZA celulei osoase, la sinteza fibrei musculare, nu numai la buna funcţionalitate a ei”, spune dr. Georgiana Tache, medic primar recuperare medicală.

Citeste si…

Obiceiurile zilnice care ”macină” oasele și articulațiile

Scheletul devine vulnerabil şi în cazul persoanelor care nu fac mişcare.„Se numește decondiționarea fizică la efort. Ligamentele, ţesuturile ligamentare, ţesutul conjunctiv în sine se retracturează, îşi restrânge lungimea, ele fiind nişte elemente elastice şi atunci elasticitatea scade foarte mult şi eşti predispus la rupturi, la întinderi, la entorse, luxaţii, până la fracturi osoase prin lipsa de mişcare, prin decondiționarea la efortul fizic”, arată dr. Georgiana Tache.

„Sunt mulţi oameni care au muncă de birou, se duc acasă unde stau din nou pe scaun, nu fac activitate fizică şi riscă în felul acesta să facă o osteoporoză unde nu ar trebui să se întâmple la această vârstă”, spune prof. dr. Radu Rădulescu.

Periculoase pentru sănătatea sistemului osos sunt şi alcoolul consumat în exces și tutunul.

Citeste si…

„Consumul de alcool ar putea fi un factor de determinare a afecţiunilor oasoase. Este vorba de metabolismul calciului: organismul se preocupă de metabolizarea altor elemente şi uită să utilizeze calciul în organism, pe care uită să îl fixeze în oase şi în masa musculară”, explică dr. Georgiana Tache.

„Fumatul are un factor negativ asupra metabolismului şi inclusiv asupra metabolismului cartilaginos. Persoanele care fumează pot căpăta în timp o aşa-numită condromalacie, adică o moliciune a cartilajului articular, care în mod normal ar trebui să suporte anumite presiuni, dar devine mai puţin rezistent şi se poate uza prematur”, spune prof. dr. Radu Rădulescu.

Citeste si…

Pentru a preveni aceste probleme şi a avea oase puternice, medicii recomandă trei mese principale pe zi, consumul de fructe şi legume proaspete, dar şi 30 de minute de mişcare în fiecare zi.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Horoscop 13 martie 2026. Unele zodii primesc vești neașteptate

Ziua de 13 martie 2026 vine cu influențe astrale care pot...

Tratamentul care face insulină inutilă. Descoperirea care poate revoluționa diabetul de tip 1

Un tratament experimental cu celule stem ar putea vindeca...

Anumite bacterii pot fi de vină pentru pierderea memoriei la vârstnici

O specie de bacterii intestinale care devine mai abundentă...

Suplimentul care poate reduce cu 43% riscul de infarct și AVC

Un supliment alimentar utilizat frecvent ar putea reduce semnificativ...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

„Elixirul” care ameliorează durerile articulare. Bunicii noștri o considerau un aliment de bază

„Elixir” pentru dureri articulare, susține sănătatea articulațiilor, reduce rigiditatea...

Medicul de familie recomandă: Cum să ai oase și articulații sănătoase

Un medic de familie din Capitală ne-a explicat cât...

Un medic dezvăluie cele mai bune remedii pentru „articulațiile ruginite”

Când temperaturile scad, multe persoane cu osteoartrită experimentează o creștere...

Citește și