Sari la conținut

Medicul Flavia Groșan îl atacă fără milă pe Raed Arafat și îi răspunde tăios: „Hai, gata …!””

Medicul Flavia Groșan a atras atenția asupra sa în urma declarațiilor privind schema de tratament utilizată de către domnia sa cu ajutorul căreia a vindecat mii de pacienți bolnavi de coronavirus. Aceasta nu a ezitat să îi atace și pe colegii ei din spitale, în special pe cei din secția de ATI, pe care i-a acuzat de utilizarea unei scheme de tratament defectuase, care duc la moartea pacientului în cele din urmă.
Reacțiile nu au întârziat să apară în lumea medicală, dar și în cea a pacienților, împărțind astfel România în două tabere: susținători și critici ai medicului Flavia Groșan.

Replicile nu au întârziat să apară nici din partea secreatrului de stat Raed Arafat:

„Medicina nu se susţine în stradă din punct de vedere al practicii actului medical. Actul medical se face pe bază de ştiinţă medicală şi pe bază de protocoale medicale care sunt dovedite, care sunt stabilite prin cercetare.
Am evitat să intru în polemici de acest gen, pentru că nu este nici prima, nici ultima dată când avem colegi care vin cu păreri contrare părerilor generale care există din punct de vedere medical. Dar ce v-am zis cred că explică un punct de vedere. ”, a declarat Raed Arafat.

În replică la cele declarate de către secretarul de stat Raed Arafar, Flavia Groșan a contrapunctat pe rețelele sociale

„Doamnelor si domnilor, vorbiți de studii clinice. Eu nu am apărut din spuma marii. Eu am făcut cercetare de mare calibru ca Principal Investigator in multe studii clinice de mare anvergura internațională. Acum folositi acele medicamente, iar eu am fost acolo, cum unii nu vor fi niciodată in viața asta.
Toate se fac la timpul lor. Acum nu mai am timp de știința. Acum folosesc ce am învățat din ele, aplic si vindec oameni. Va pupa mama!
PS Hai, gata cu vorbăria. Intru pe front. Acolo se câștiga bătăliile. Nu cu un ochi pe Netflix si cu altul pe pagina de FB a doctoriței afurisite din Oradea sa vedem ce a mai postat pe pagina”, a fost mesajul Flaviei Groșan pentru Raed Arafat.

Medicul Flavia Groșan scapă de acuzațiile de malpraxis

Presa a speculat pe marginea scandalului iscat de medicul Flavia Groșan și tratamentul minune aplicat pe pacienții săi. Colegiul Medicilor Bihor au chemat-o la audieri, sub suspiciunea de malpraxis. Concluzia a fost că nu a încălcat nicio normă medicală.

Astfel că Flavia Groșan, în opinia colegilor săi, nu poate fi acuzată de malpraxis și-și poate face meseria de medic în continuare. Medicul Falvia Groșan nu a dezvăluit nici până la această oră în ce constă tratamentul pe care l-a aplicat cu succces până în acest moment.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel