Sari la conținut

Medicul Mihai Craiu: Semn pe care ar trebui să îl știe toți părinții! Testul paharului poate face diferența dintre viață și moarte

Dr. Mihai Craiu
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Dr. Mihai Craiu

Medicul Mihai Craiu atrage atenția asupra unui semn pe care ar trebui să-l cunoască toți părinții. Testul paharului poate face diferența dintre viață și moarte.

Dacă un copil febril face brusc o erupție pe piele, este un motiv serios ca să vă sfătuiți imediat cu medicul dvs, atrage atenția medicul Mihai Craiu. Acest semn reprezintă o mare urgență!

Un semn pe care ar trebui să îl știe toți părinții!

„Un semn pe care ar trebui să îl știe toți părinții! Acum în România sunt pline camerele de gardă de la toate spitalele de copii. Telefonul sună la ambulanță continuu.

Medicii de familie răspund unui număr mult mai mare de apeluri decât de obicei. Poate și pentru că am obosit, cu toții, să respectăm reguli stricte, iar relaxarea a fost făcută prea abrupt…

În acest context, în care febră au foarte mulți copii, TREBUIE să cunoașteți un semn ce reprezintă o mare urgență”, a transmis medicul.

Așadar, potrivit acestuia, când un copil are febră și apar pe corpul lui mici pete (de culoare roșie sau vișinie), care nu dispar atunci când apăsăm cu un pahar de sticlă pe ele, ar putea fi grav: „foarte grav… de obicei meningită sau septicemie”.

Este un motiv serios ca să vă sfătuiți imediat cu medicul dvs

„Dacă un copil febril face brusc o erupție pe piele, este un motiv serios ca să vă sfătuiți imediat cu medicul dvs. Dacă există și durere intensă de cap, vărsături în jet, fără motiv, dacă este deranjat de lumină copilul dvs sau dacă îi bombează fontanela (partea moale de lângă creștetul capului la sugari) atunci trebuie să sunați la 112.

Sau să mergeți imediat la spital. Testul paharului poate face diferența dintre viață și moarte, în unele cazuri grave. Nu numai la copil…”, a precizat medicul. Conform acestuia, febră fac toți copiii mici când răcesc. Erupție au puțini, notează Mediafax.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel