Sari la conținut

Mesajul lui Valeriu Gheorghiță către medicii anti-vacciniști: „Când nu înțelegi un fenomen, mai bine te abții să faci recomandări sau …”

Medicul Valeriu Gheorghiță, a transmis tuturor medicilor anti-vacciniști să sune un coleg de breaslă pentru o mai bună informare atunci când simt că au uitat medicina pe care au învățat-o. Cu această ocazie, face apel la această categorie de medici să se abțină în a-și mai expune punctul de vedere public.

„Sunt și situații de medici care ei înșiși nu au înțeles care e rolul vaccinului în  general. Când nu înțelegi un fenomen, mai bine te abții să faci recomandări sau suni un coleg care știe mai multe.

Și medicină e o știință care se învață și se uită.

Când vedem toate datele științifice, trebuie să ne raportăm la ele. Informațiile se bazează pe științe, nu pe crezul personal.

Să înțelegem că avem un rol foarte important în societate de educație sanitară primară. Vaccinarea e singură măsură pe care o avem că să ne salvăm de afecțiunile acestea.

Nu pot înțelege de ce colegi, dar repet, sunt cazuri izolate, de ce colegi de-ai mei nu înțeleg cum funcționează un vaccin și care e rolul unui vaccin în prevenirea bolilor,” a spus Valeriu Gheorghiță în cadrul conferinței de presă susținută pe 6 octombrie.

Întrebat dacă și în biserică, ar trebui promovat mesajul pentru vaccinare, Gheorghiță a răspuns: „Cred că da. Un mesaj pe care eu l-aș aștepta în perioada următoare ar fi: populația să aibă încredere în medici și oamenii să-și iubească mai mult aproapele”.

Criza personalului nevaccinat din Spitalul Colentina

Victor Cauni, managerul Spitalului Colentina, a declarat că doar jumătate din personalul medical a vrut să se vaccineze, iar rata celor care se infectează crește. Într-o astfel de situație, în spital nu va mai avea cine să asigure turele, a atras el atenția

„În spitalul Colentina, și asta nu o spun cu mândrie, puțin peste 50% din personal a ales să se vaccineze.

Rata personalului care se infectează e din ce în ce mai mare. Azi am avut un număr de alți opt membri ai personalului și șapte asistente infectate. Din aceștia doar doi vaccinați.

Avem asistente care n-au vrut să se vaccineze și până la urmă s-au vaccinat la presiunea copiilor de 13-14 ani care s-au vaccinat.

Dacă se tot infectează șapte zilnic nu o să mai avem cu cine să facem turele.

Apelul meu este un apel de vaccinare pentru că, lăsând la o parte toate teoriile conspirației și toate aceste fake-newsurile, în acest punct al pandemiei singura armă eficientă pe care o deținem este vaccinul.

Noi avem peste 100 de pacienți Covid pe spital. 200 în cealaltă zonă, cea verde. Am limitat la maximum intervențiile chirurgicale și internările în zona verde doar la urgențe și zona oncologică și pentru a detașa personal la COVID spre 60-70% din operații au fost amânate”, a declarat Victor Cauni.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel