Mihaela Bilic vorbește într-o postare pe Facebook de importanța terapieide grup ca soluție în lupta cu dependențele de orice fel.
„Frica și rușinea ce înconjoară orice subiect legat de dependențe, suferința și izolarea pe care orice comportament adictiv le produc, duc la concluzia că totul este pierdut, seamănă cu o condamnare la moarte, spune cunoscutul nutriționist”.
Societatea în care trăim preferă să nege sau să ignore existența acestor probleme, în timp ce oamenii prinși în capcana unor astfel de boli se consideră marginalizați, excluși, proscriși pentru eternitate.
Acolo unde nimeni nu mai crede în ei, acolo unde nici chiar ei nu mai consideră că au dreptul la încă o șansă, s-a produs o minune: un centru de tratament ce poartă o cruce albastră și care de mai bine de 20 de ani oferă sprijin, ascultare și adăpost celor ce și-au pierdut direcția și echilibrul.
Dependența este o suferință gravă, care fragilizează omul și îl face incapabil de a mai funcționa și a se comporta normal, așa cum impun regulile sociale. Indiferent că e vorba de alcool, droguri, sex, adrenalină sau mai nou mâncare, dependența presupune o suferință adâncă și o neadaptare cronică la realitatea vieții de zi cu zi. Pe acest fundal dureros apare firesc nevoia de a uita, de a evada, de a anestezia trăirile negative- metodele diferă, însă cauza este mereu aceeași.
Nimeni nu devine dependent de prea mult bine, întotdeauna la bază se află o traumă, o lipsă, un abuz, o slăbiciune.
Care e soluția? În primul rând să recunoști că ai o problemă. Apoi să-ți dorești să scapi de ea, să te eliberezi. Și nu în ultimul rând să ai curajul să o confrunți, să vorbești despre tine în cadrul unui grup.
Ceea ce credem că ne expune și ne face ținta oprobiului public, este de fapt salvarea noastră! Ieșirea din izolare, confruntarea cu alți oameni la fel de neputincioși și îndurerați ca și tine are un efect de vindecare miraculos.
Ne facem bine doar pentru că suntem împreună, doar pentru că vorbim despre suferințele noastre, doar pentru că vedem că nu suntem singuri în durere.
Demonii dispar când aprindem lumina, iar trăirile dramatice pe care le credeam doar ale noastre, se banalizează când devin general valabile.
Am avut privilegiul să vizitez centrul Nazaret de lângă Sibiu și să fiu martora puterii vindecătoare a grupului. Știam că în străinătate inclusiv dependența de mâncare se tratează tot cu terapie în grup, însă acum am primit confirmarea concretă a eficienței acestei metode.
Poate că nimic nu este întâmplător, poate această experiență uluitoare mă va încuraja să inițiez un proiect la care visez demult: un grup de sprijin pentru problemele legate de comportamentul alimentar. Cred că a venit timpul să cerem ajutorul și să vorbim despre asta”.
