Sari la conținut

Mihaela Bilic: Putem să ne satisfacem plăcerea de a mânca fără să fim nevoiți “să plătim”prețul kilogramelor în plus? Cu siguranță!

Ciocolata
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Efectul ciocolatei asupra pancreasului

Să mâncăm ceea ce ne face plăcere și să nu luăm în greutate pare doar un vis frumos…cu o singură excepție. Este cât se poate de real! Anumite alimente au un efect pozitiv asupra creierului, în mod natural. Acestea dau o stare de bine și sunt sărace în calorii, fiind în topul alimentelor cu efect antidepresiv.

Anumite asocieri de nutrienți, consistențe sau substanțe pot avea un efect neașteptat asupra creierului nostru.

De fapt, mâncarea are capacitatea de a modifica producția de neurotransmițători cerebrali, influențând și dopamina și serotonina, substanțe responsabile pentru producerea sentimentului de plăcere.

Ce mănânci fără să te îngrași?

Mihaela Bilic, nutriționist, dezvăluie pe o rețea de socializare ce tip de alimente ne pot face să ne simțim bine, fără a compromite silueta, însă.

„Plăcerea, bat-o vina!

Putem să ne satisfacem plăcerea de a mânca fără să fim nevoiți “să plătim”prețul kilogramelor în plus? Cu siguranță, mai ales că există alimente recunoscute că dau stare de bine. Și nu e obligatoriu să aibă multe calorii.

Responsabile pentru producerea plăcerii sunt 2 substanțe din creier: dopamina și serotonina. Emoțiile pe care le simțim și dispoziția psihică depind de echilibrul acestor substanțe. Ori mâncarea modifică în mod direct producția de neurotransmițători cerebrali. Și nu orice mâncare! Pâinea cu brânză, bananele și înghețata ar putea reprezenta un top 3 al alimentelor cu efect antidepresiv.

Iată explicația:

Asocierea dintre proteine și carbohidrați este o combinație cu efect de calmare garantat

Aminoacidul numit triptofan, prezent în proteine precum brânza sau carnea de curcan, este un precursor de serotonină. Ca acțiunea lui să fie eficientă și să ajungă rapid în creier, are nevoie de asocierea cu glucoza din pâine sau făinoase. Insulina, hormonul care apare în sînge când crește glicemia, este responsabilă și de rapiditatea cu care triptofanul e transformat în serotonină.

O fi el mâncatul disociat eficient când vine vorba de slăbit, însă asocierea dintre alimente este vitală pentru echilibrul psihic. Așa se explică de ce cartofii cu parmezan, pizza și pastele ne plac tuturor: ne fac bine la moral.

Există și alimente care conțin serotonină în mod natural: banane, prune, avocado și ananas- vă recomand să le consumați când simțiți că vă lipsește buna dispoziție!

Consistența cremoasă

Consistența cremoasă a unor produse precum frișca, smântâna, mierea, banana bine coaptă, înghețata sau ciocolata puțin topită, fac bine creierului. Dincolo de compoziția în nutrienti și numărul de calorii, faptul că sunt cremoase, la limita dintre solid și lichid, este un avantaj suplimentar: stimulează o zonă cerebrală specială responsabilă de experiențele plăcute.
Aceeași zonă este stimulată de câștigurile financiare sau de evenimentele fericite… dar până câștigați la loto sau vă îndrăgostiți, înghețata rămâne o sursă de plăcere.

Un loc special, când vine vorba de plăcere, îl ocupă ciocolata

Produs premium la categoria dulciuri, ciocolata conține o mulțime de substanțe psihoactive, are efect nutritiv, antioxidant, tonic, euforizant și afrodisiac.

Ciocolata are un efect paradoxal: induce o stare de bine, de liniște și relaxare, dar în același timp trezește simțurile, are proprietăți dinamizante.

Este o sursă de fenilalanină, un aminoacid responsabil de senzația de a fi “în al 9-lea cer”- crește nivelul endorfinelor și acționează similar unui produs antidepresiv.

Tot în ciocolată găsim anandamidă, o substanță cu puteri halucinogene. În momentele de bucurie și plăcere extremă, care duc la euforie, creierul nostru produce în mod natural acest element. În lipsa lor, ne poftă de ciocolată”, scrie Mihaela Bilic.

 

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel