Sari la conținut

Mihaela Bilic: „Răul din viața noastră nu vine din mâncare, ci din aer”

Mihaela Bilic spune lucrurilor pe nume! Celebrul nutritionist a scris pe pagina sa de socializare un mesaj prin intermediul caruia trage semnalul de alarma.

Nutritionistul sustine ca „este important ce mâncăm, dar mult mai important este ce respirăm!”

De câte ori ne îmbolnăvim sau nu ne simțim bine, primul gând care ne trece prin cap este “trebuie să fiu mai atent la alimentație, să mănânc sănătos!”

Mihaela Bilic: „Raul din viata noastra nu vine din mancare, ci din aer”

Simțim nevoia să dăm vina pe ceva concret, logica minții noastre are nevoie de o relație cauză-efect, nu putem accepta că răul sau boala vin din senin. Și ce vinovat mai bun să existe decât mâncarea, singurul element exterior pe care, vrem-nu vrem, îl introducem zilnic în organism.

Este important ce mâncăm, dar mult mai important este ce respirăm!

Mâncarea, bat-o vina, este principalul suspect pentru că pe ea o vedem, o ducem cu mâna noastră la gură. Însă, ca în orice film polițist, vinovatul se dovedește a fi întodeauna cel la care nu te gandești, pe care nu-l bagi în seamă, care trece neobservat. Și da, când vine vorba de sănătatea noastră, este important ce mâncăm, dar mult mai important este ce respirăm!

Mihaela Bilic

Paraziți, acarieni, virusuri și bacterii, până la praf și mucegai

Universul în care ne desfășurăm viața pare simplu și clar dacă e privit cu ochiul liber, însă văzut printr-o lupă devine amenințător și complicat. “Dușmanii nevăzuți” era titlul unui documentar care dezvăluia lumea microscopică ce ne înconjoară, de la paraziți, acarieni, virusuri și bacterii, până la praf și mucegai. Așa cum mâncarea trece din tubul digestiv în sânge, la fel și microorganismele din aer intră în plămâni și de acolo se împrăștie în tot corpul.

Din păcate, nu percepem riscul îmbolnăvirii pe cale respiratorie, din simplu motiv că nu putem vedea cu ochiul liber acești agenți patogeni – dar asta nu înseamnă că ei nu există!!

În prezent, asistăm la o explozie a bolilor autoimune și la o escaladare dramatică a numărului de persoane care suferă de alergii, afecțiuni al căror factor declanșator rămâne de multe ori necunoscut. Se spune că e ușor să te aperi dacă știi cine îți sunt dușmanii însă, în cazul afecțiunilor cu poartă de intrare respiratorie dușmanii sunt nevăzuți, necunoscuți și, culmea, nici măcar nu e în puterea noastră să îi eliminăm.

Nu avem de ales când vine vorba de calitatea aerului pe care îl respirăm

Cum ar trebui să procedăm atunci când aerul din orașul nostru este poluat, ce ar trebui să facem atunci când ieșim pe stradă? Dacă putem decide ce mâncare să consumăm, din păcate nu avem de ales când vine vorba de calitatea aerului pe care îl respirăm.

Sau mai bine zis nu aveam, pentru că, de curand, există și la noi în țară senzori care monitorizează calitatea aerului și aplicații care îți pot transmite gratis, în timp real, gradul de poluare dintr-un oraș, spune Mihaela Bilic.

De ce un purificator de interior? Pentru că lucrurile rele nu vin doar din exterior!

Organizația Mondială a Sănătății a ajuns la o concluzie îngrijoratoare. Gradul de poluare al aerului din interiorul casei este de 2-5 ori mai mare decat cel din exterior. Și dacă pe stradă nu putem pune filtre de purificare, în propria noastră casă putem, a scris Mihaela Bilic, nutritionist celebru, pe pagina sa de socializare.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel