marți, martie 24, 2026
7.7 C
București

Mii de persoane au solicitat ajutorul Ambulanței în minivacanța de Paște. Apelul medicilor

Bilanțul apelurilor la Ambulanță, în minivacanța de Paște. Au existat peste 6500 de solicitări la Ambulanța București. Dintre acestea, peste 4.000 de persoane au avut afecțiuni medicale serioase.

6.574 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă, în minivacanţa de 1 Mai şi de Paşte, a transmis managerul Serviciulului de Ambulanţă, Alis Grasu, potrivit agerpres.ro.

Mii de cazuri grave și foarte grave în minivacanța de Paște

Și, din păcate, dintre acestea, 4,244 au fost cazuri grave şi foarte grave. Statistica este valabilă din seara zilei de 30 aprilie şi până în dimineaţa zilei de 6 mai.

Citeste si…

Alis Grasu
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

De asemenea, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a fost solicitat şi în cazul a 369 de persoane cărora li s-a făcut rău în spaţii publice, în zona cimitirelor, lăcaşurilor de cult sau în locurile de distracţie.

Alis Grasu a precizat că au fost mai puţine solicitări faţă de zilele obişnuite. O explicație ar consta în faptul că numeroşi locuitori din Bucureşti şi Ilfov au fost plecaţi în vacanţă şi au petrecut sărbătorile în altă parte.

Ea a făcut un apel la cumpătare şi moderaţie, recomandând oamenilor să nu exagereze cu bucatele tradiţionale, pe care le-a numit „adevărate bombe calorice” şi nici „să nu le stropească cu prea multe băuturi alcoolice”.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Se dau bani de la stat! Ajutor de 200 de lei pentru carburanți timp de șase luni

Criza petrolului, generată de războiul din Iran, se anunță...

PONTURI. Un medic psihiatru dezvăluie tehnica simplă care te poate scăpa rapid de un atac de panică

Atacul de panică este o experiență intensă de frică...

Legătura nebănuită dintre colesterolul crescut și inflamația din organism

O acumulare de colesterol în artere poate provoca inflamații....
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și