Sari la conținut

Milioane de oameni vor primi a patra doză de vaccin anti-covid. Motivul din spatele acestei decizii

vaccinare
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
vaccinarea in sezonul 2024-2025

Milioane de oameni vor primi a patra doză de vaccin anti-covid. Motivul din spatele acestei decizii

Începând de luni, 21 martie, cinci milioane de oameni din Marea Britanie sunt chemați pentru a fi imunizați cu o a patra doză de vaccin anti-covid.

Potrivit EFE, Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) a propus efectuarea unei a patra doze de vaccin anti-covid persoanelor de 75 ani şi peste această vârstă şi persoanelor imunodeprimate de peste 12 ani.

Milioane de oameni vor primi a patra doză de vaccin anti-covid. Motivul din spatele acestei decizii

În Marea Britanie, fiecare dintre cele patru naţiuni integrante (Anglia, Scoţia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord) îşi decid propria politică în materie de sănătate.

În total, aproximativ 5 milioane de persoane ar trebui să primească vaccinul, dintre care 600.000 vor fi chemate să-şi facă programare în cursul săptămânii viitoare pentru a face vaccinul.

„Ca urmare a succesului masiv al campaniei de vaccinare până în prezent, propunem celor de peste 75 de ani şi persoanelor celor mai vulnerabile o doză de supra-rapel în această primăvară pentru a-şi completa protecţia împotriva acestui virus”, a transmis ministrul sănătăţii, Sajid Javid, într-un comunicat.

În Anglia, adulţii eligibili pentru cea de-a patra doză vor fi vaccinaţi cu Pfizer sau Moderna, în timp ce adolescenţii cu vârsta de 12 – 18 ani vor primi doar vaccinul de la Pfizer.

Marea Britanie a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus, înregistrând peste 163.000 de decese.

Numărul persoanelor contagiate cu COVD-19 a crescut în ultimele săptămâni, cu niveluri record în Scoţia unde o persoană din 14 a fost detectată pozitiv în săptămână dintre 7 şi 14 martie, potrivit Biroului Naţional de Statistică (ONS).

În Anglia, ONS estimează că aproximativ o persoană din 20 a fost infectată cu noul coronavirus în aceeaşi perioadă. Nivelurile ridicate de infectare sunt provocate de răspândirea rapidă a sub-variantei BA.2 a Omicron.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel