Sari la conținut

Ministerul Sănătății face eforturi pentru a aduce în țară medicamentele esențiale pacienților infectați. Unul dintre cele mai eficiente tratamente

Deși prevenția este cea mai importantă în privința infecției, specialiștii au făcut progrese și în îmbunătățirea medicamentelor anti-COVID. Acestea contribuie la vindecarea organismului, eliminarea mai rapidă a virusului și cresc șansele de supraviețuire în cazul persoanelor cu forme grave.

Medicamentele anti-COVID se administrează după un model riguros, în funcție de forma dezvoltată, numărul de zile de la debutul simptomelor și severitatea acestora.

Deși tratamentele au devenit din ce în ce mai eficiente, experții susțin că cea mai bună metodă de a evita orice risc este vaccinarea.

Ministerul Sănătății face demersuri pentru a aduce în țară unul dintre cele mai eficiente astfel de tratamente antivirale.

Autoritățile vor să aducă un antiviral produs de Pfizer

Ministerul Sănătăţii face demersuri pentru a aduce cât mai rapid în țară un nou medicament antiviral produs de Pfizer, aprobat recent în Statele Unite; aceasta în timp ce numărul românilor infectați cu varianta Omicron a crescut, iar în numărul celor care mai vor să se vaccineze se menține scăzut, anunță RRA.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că au fost confirmate încă nouă cazuri de infectare cu această tulpină, în total fiind 25 de persoane infectate cu Omicron.

Este vorba despre șase persoane, trei bărbați și șase femei cu vârste cuprinse între 19 și 84 de ani din București, un bărbat în vârstă de 31 de ani din județul Dâmbovița, cu istoric de călătorie în Marea Britanie, un bărbat de 43 de ani din județul Ilfov cu istoric de călătorie în Belgia și un altul de 49 de ani din județul Prahova.

Cinci dintre aceste persoane sunt nevaccinate, restul fiind imunizate cu schema completă.

Reprezentanții Ministerului Sănătății au mai precizat că ministrul sănătății face deme

rsuri pentru a aduce cât mai rapid în România noul antiviral produs de Pfizer. Tratamentul anti-COVID se numește Paxlovid, a fost aprobat în Statele Unite ale Americii și este în evaluare la Agenția Europeană a Medicamentului.

Paxlovid este un antiviral cu administrare orală și este recomandat pacienților care au un risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii. Studiile arată că reduce riscul de spitalizare și de deces cu aproape 90%, dacă este administrat în primele zile de boală.

Ministrul sănătăţii, profesor doctor Alexandru Rafila reaminteşte că principala metodă de prevenire a cazurilor grave de COVID-19 şi a deceselor este vaccinarea anti-COVID.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel