Categories: Ştiri sănătate

Ministerul Sănătăţii intenţionează să introducă vaccinul pneumococic în Programul Naţional de Imunizare, până la sfârşitul acestui an

Vaccinarea pneumococică va fi introdusă în Programul naţional de imunizări gratuite cel mai târziu la sfârşitul acestui an, a anunţat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, cu prilejul semnării Protocolului cu organizaţia Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie.

 „Din nefericire, în România doar 2% dintre părinţi îşi permit să-şi vaccineze copiii împotriva acestui inamic nevăzut, pneumococul. Luptăm pentru dreptul copiilor români de a fi vaccinaţi încă din septembrie 2012, când am pus bazele acestei Coaliţii. Ne bucură semnarea protocolului şi suntem siguri că împreună cu Ministerul Sănătăţii vom reuşi cât mai rapid să oferim gratuit copiilor noştri acest vaccin”, a declarat Andreea Marin, Preşedinte al Fundaţiei „Pretuieşte Viaţa“  şi ambasadorul campaniei CNP 2013.

“Acest protocol pe care l-am semnat astăzi are ţinte precise, care reglementează drepturile şi obligaţiile asumate atât de autorităţi, cât şi de societatea civilă pentru o vaccinare reală”, a declarat Eugen NICOLĂESCU, ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii a mai adăugat că protocolul face parte din angajamentele MS pentru promovarea prevenţiei.

“Nu voi obosi să repet că, a preveni este mult mai important şi mai ieftin decât să tratezi”, a mai spus Eugen NICOLĂESCU.

Ministrul Sănătăţii a explicat că, la iniţiativa Coaliţiei pentru o Nouă Prevenţie, a solicitat un punct de vedere Comitetului Naţional de Vaccinologie cu privire la introducerea vaccinului pneumococic în calendarul obligatoriu de imunizări.

“După o analiză serioasă Comitetul Naţional de Vaccinologie ne-a făcut recomandarea pentru acest vaccin, astfel încât am aprobat programul.

După rectificarea bugetară sperăm să dăm drumul la procedurile de achiziţionare a vaccinului şi, din trimestrul IV, să începem imunizările”, a spus ministru Eugen NICOLĂESCU.

Ministrul Sănătăţii a mai subliniat că, este nevoie şi aşteaptă din partea Coaliţiei pentru o Nouă Prevenţiesă desfăşoare o campanie profesionistă de informare a părinţilor cu privire la beneficiile acestei vaccinări.

Recent Posts

Mâncare de post: Ciorbă falsă de burtă cu ciuperci

Mâncare de post. Rețeta pentru ciorba falsă de burtă cu ciuperci pleurotus este recomandată persoanelor…

4 minute ago

Nereguli la produsele lactate. Ce au găsit inspectorii ANSVSA

Nereguli la produsele lactate consytatate după un control efectuat de ANSVSA. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară…

34 de minute ago

4 zodii instabile emoțional. Își schimbă starea de spirit într-o singură clipă

V-ați întrebat vreodată de ce unii oameni par mai instabili emoțional decât alții? Potrivit astrologiei,…

o oră ago

Ceaiul care topește grăsimea de pe burtă. Lidia Fecioru: Vindecă tot ce înseamnă infecțiile cu echinococi, stafilococi, gonococi

Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru ne dezvăluie un remediu miraculos care ne ajută să ardem grăsimile și…

2 ore ago

În ce zile NU se spală în Săptămâna Mare! E mare PĂCAT

În unele zile din Săptămâna Patimilor, e păcat să te apuci să speli rufe sau…

2 ore ago

Zodia lovită de un val de prosperitate. Are șansa să câștige o mulțime de BANI

Camelia Pătrășcanu prevestește prosperitate pentru o zodie. Totodată, și alți nativi se vor bucura de…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian